Tabu
BEAUTYWhat's hot

Trei specialisti iti explica cum sa scapi de acnee

Intr-o atmosfera relaxanta, in cadrul unei cafenele, a avut loc conferinta de lansare a cartii “Cum sa scapi de acnee”, prima lucrare de specialitate adresată pacienților și publicului larg.

“Persoanele cu acnee devin afectate la nivel psihologic, ca cele cu psoriazis” – a fost declaratia care mi-a atras atentia si care concentreaza de fapt ceea ce simt persoanele cu acnee. Foarte socata am fost sa aflu ca, acum, chiar si la bebelusi s-au intalnit cazuri de acnee. Ideea ca acneea apare doar in perioada adolescentei a fost depasita deja, iar motivul este inca studiat.

Autorii volumului, Dr. Mihaela Leventer, Dr. Ana-Maria Dumitrescu și Conf. Dr. Cătălin Popescu, au vorbit despre aspecte îngrijorătoare ale acestei afecțiuni, precum apariția unor forme atipice, mai agresive, de acnee sau afectarea unor noi categorii de pacienți, din vasta lor experiență medicală în domeniul dermatologiei. Motivul pentru care cei trei specialiști au decis să lanseze această campanie de informare este o mai bună educare a publicului în ceea ce privește un diagnostic comun dar adesea tratat inadecvat, cu consecințe semnificative asupra apectului pielii, stării generale de sănătate a pacienților precum și calitatea vieții acestora. Dacă doamna Dr. Leventer a oferit explicații cu privire la aspectele generale ale acestei afecțiuni și concepțiile greșite ale pacienților, Dr. Ana Maria Dumitrescu a vorbit despre impactul, adesea devastator, asupra încrederii în sine și a vieții sociale, în timp ce Dr. Cătălin Popescu a subliniat importanța aplicării unui tratament adecvat fiecarui tip de acnee.

“Acneea produce, în primul rând, o modificare vizibilă a aspectului pielii, considerată neacceptabilă social, estetic. De la mic la mare, toate persoanele cu acnee se simt complexate, nedreptățite de soartă, nefericite, fără încredere în sine. Acneea produce, de cele mai multe ori, limitarea dorinței de socializare, pacienții refuzând să interacționeze, să se împrietenească, să participe la evenimente cu public sau de familie, să se dezbrace la sala de sport ș.a.m.d. Pe lângă efectele psihologice importante, acneea ignorată creeaza riscul producerii de cicatrici, stigmate cu care o persoană le poate duce toată viața. În forme grave, acneea interferează starea de sănătate a organismului. Tratamentele utilizate în acnee sunt de obicei administrate pe termen lung și comportă riscuri care trebuie atent analizate”, explică Dr. Mihaela Leventer.

Volumul “Cum să scapi de acnee” a fost lansat în parteneriat cu compania Astellas și Societatea Română de Medicină Estetică și Dermatologie Cosmetică și Chirurgicală și se distribuie gratuit în rândul pacienților prin diferite canale, pentru a oferi victimelor acestei afecțiuni informațiile necesare unei înțelegeri adecvate a fenomentului și sfaturi practice în abordarea corectă a acestei acestuia.

In carte vei descoperi explicatii privind ce reprezinta acneea, ce poate declansa un puseu de acnee, care sunt semnele de alarma, ce o agraveaza, cine o trateaza si care sunt solutiile de tratament, ce rol au alimentatia, soarele, sexul, sarcina, stresul si cosmeticele asupra acneei, care sunt consecintele unui tratament gresit si cat timp dureaza un tratament care vindeca acneea, pe langa multe alte informatii utile.

Un lucru pe care carte ate mai invata este ca acneea se vindeca!

Mihaela-Leventer,-Catalin-Popescu,-Ana-Maria-Dumitrescu-

ARTICOLE SIMILARE

ANDRA topless la plaja! FOTO!

Am descoperit lacul de unghii preferat de Jennifer Lopez. Are un preț accesibil!

Andreea Damian

Asistenta Andreei Marin, asemanata cu o superba actrita de la Hollywood!

Tehnica Marilyn Monroe: trucul care deschide ochii și lungește genele

Andreea Damian

BIANCA: Cat e amenda pe care o va plati ANTENELOR!!!

OANA ROMAN si fetita ei – primele foto la piscina!

6 comentarii

Scrie un comentariu