Tabu
lifestyle

Trupa REM s-a destrămat

Grupul american rock R.E.M., care a lansat în peste 30 de ani de existenţă 15 albume şi numeroase piese de succes, precum “Everybody Hurts” şi “Losing My Religion”, a anunţat că s-a destrămat, printr-un mesaj postat, miercuri, pe site-ul său oficial, informează Mediafax.

“Am luat decizia de a dizolva grupul”, au anunţat membrii trupei R.E.M. în acest mesaj adresat “fanilor şi prietenilor”, postat pe site-ul oficial al grupului.

“Plecăm cu un imens sentiment de gratitudine, de împlinire şi de uimire faţă de tot ceea ce am realizat. Tuturor acelora care, într-o zi, au fost emoţionaţi de muzica noastră, le mulţumim că ne-au ascultat”, se afirmă în acelaşi mesaj.

Grupul R.E.M., înfiinţat în 1979 în statul american Georgia, şi-a lansat primul single, “Radio Free Europe”, în 1981, care a devenit rapid o veritabilă “senzaţie” printre tinerii din circuitul colegiilor americane. Trupa a lansat 15 albume, printre care se numără “Murmur” – albumul de debut (1983), “Reckoning”, “Document”, “Out of Time” şi “Automatic For the People”, din care face parte şi celebra piesă “Everybody Hurts”.

Deşi a fost iniţial un cvartet, grupul R.E.M. a devenit un trio – Michael Stipe (voce), Peter Buck (chitară) şi Mike Mills (bas) -, după plecarea din trupă, în 1997, a toboşarului Bill Berry, din cauza unui anevrism cerebral.

“Un om înţelept a spus odată: «talentul, atunci când eşti la o petrecere, constă în a şti când trebuie să pleci». Noi am construit împreună ceva extraordinar. Am făcut acest lucru. Iar acum, vom renunţa la el. Sper că fanii îşi vor da seama că nu a fost o decizie uşoară. Însă orice lucru are un sfârşit şi noi am dorit să punem punct aşa cum trebuie, în felul nostru. A fost ceva extraordinar”, a declarat Michael Stipe pe site-ul grupului.

ARTICOLE SIMILARE

Salieri lui Forman, la teatrul Bulandra

realitatea

Carmen Negoita ne recomanda palariile si caciulile beanie

Britney Spears filmează pentru SATC

realitatea

Escală la Portofino

realitatea

Interviu Sung Kang (Han Lue), “Furios şi iute 5”

realitatea

Cea mai frumoasa CAMPIOANA de la Londra e romanca – SANDRA IZBASA (galerie foto) / UPDATE: Detaliu fantastic legat de finala!

realitatea

Scrie un comentariu