Home > Agenda > Un Airheads românesc şi tragic

Un Airheads românesc şi tragic

Prăpastia dintre generaţii pare să fie pe trend în sezonul primăvară 2013, în cinematografe. Avem o mamă aberantă care aproape că-şi sufocă fiul, în Poziţia copilului, şi un fiu înfiorător de egoist, care-şi stoarce tatăl de bani şi de răbdări, în cel de-al doilea lung-metraj al lui Marian Crişan, Rocker.

Scenariul tânărului regizor din Salonta, câştigător de Palme d’Or cu scurtmetrajul Megatron, în 2008, este inegal din punct de vedere arhitectural. Apar multe amănunte care nu duc nicăieri şi nici nu sunt contrazise de nimic, multe gratuităţi – ca de exemplu, o scenă complet inutilă din punct de vedere al construcţiei, care ni-l înfăţişează pe personaj urinând, fără ca în următoarea scenă, să înţelegem vreo concluzie sau vreo evoluţie importantă care se naşte din detaliul absolut palpitant al urinatului la copac.

Dar,  stângăciile de scriitură şi cele de sunet – personajele din off care vorbeau de parcă ar fi venit dintr-un aparat de radio plasat undeva în lateral – sunt compensate pe deplin de prospeţimea şi profunzimea temei, modul de conturare al personajelor şi acuitatea conflictului. Şi, foarte important, de cea mai tare – şi ca decibeli, şi ca spirit – coloană sonoră de film românesc. Cu mult rock românesc nou şi bun şi, strecurat pe şest, şi un Tankcsapda – trupă ungurească de heavy metal, pentru connaisseuri, pentru că nu-i aşa, acţiunea are loc la Oradea, unde rockul de import curge valuri – valuri.

E lăudabil faptul că se scriu romane despre rockeri români şi se fac şi filme despre rockeri români. În fond, muzica rock a fost, într-o vreme, lucrul pentru care unii dintre noi şi-au sacrificat toate economiile şi nopţile. Există o cultură rock în România, şi e bine să subliniem amănuntul.

Crişan surprinde extrem de bine diferenţa dintre rockerul de tip vechi, lent, chibzuit (repet, acţiunea are loc în Oradea), uzat de valurile vremii şi dopat cu pălincă, şi rockerul de tip nou, isteric, agitat, dopat cu heroină şi gata să vândă maşina familiei dacă nu-şi primeşte doza.

Şi conturează o relaţie tată – fiu demnă de un film mult mai bine scris. Fiţele de vedetă ale junelui Dinte (Alin State), modul în care zbiară la taică-su (Dan Chiorean) ca la un groupie oarecare, în timp ce acela munceşte din greu să-i finanţeze odraslei pasiunea pentru rock şi pe cea pentru heroină sunt magistrale. (Deşi tentativele de delir pe heroină sunt extrem de stângace. Poate n-ar fi stricat să-i plătească actorului minim o doză, să vadă cum e şi să nu exagereze ca un adolescent care fumează pentru prima oară un smoc de pi*da-ţigăncii.) Modul în care istericalele egocentrice ale fiului sunt contrapunctate de nişte tăceri profunde, grele de reproşuri şi de iubire neputincioasă, ale tatălui, nasc, de asemenea, clipe de geniu actoricesc. Dan Chiorean e actorul care ştie să tacă cel mai expresiv din câţi am văzut.  Tandreţea cu care-l strânge în braţe pe bateristul trupei, prăbuşit în comă şi în vomă după o supradoză de heroină, e înduioşătoare. Stângăcia plină de dorinţă cu care-şi vopseşte iubita (Ofelia Popii) pe cap e adorabilă. Mai senzuală decât zece scene de sex.

Alt merit al filmului e capacitatea de a surprinde mentalităţile şi “vocile” oraşului de provincie. Modul în care se filmează videoclipul, ca “revoltă anti-MTV”, “cu cadre lungi, ca regizorii din Noul Val” – replică de rupt sala în două -, modul în care  iubita coafeză analizează tricoul de rocker: “Dragă, de ce nu e albastru sau verde?”; modul în care emit băieţii toate clişeele pământului, pe un ton atoateştiutor, când filozofează; – toate astea dau contur prin contrast tăcerilor expresive ale lui Dan Chiorean.

Filmul lui Crişan se încheie în coadă de peşte, fără să dea vreun indiciu legat de evoluţia propriu-zisă a personajelor. Nu putem decât să-i recomandăm să se împrietenească cu Răzvan Rădulescu. Că, presupun, am remarcat cu toţii că, de îndată ce Răzvan Rădulescu se alătură scenariilor câte unui regizor, brusc, acesta face un salt uriaş în coerenţă şi dozaj just al mizelor, şi începe să recolteze premiu după premiu. Cine n-are Răzvan Rădulescu, să-şi cumpere!

Articole asemanatoare
Premiera filmului “Cele 50 de umbre ale lui Grey” la Festivalul de Film din Berlin
Dana Savuica a revenit pe podium la Fashion TV Winter Festival 2015
D’ORA la Bucuresti
Dragostea nu moare

1 Response

  1. Pingback : Recomandarea de film | Culcă-te, Gheorghe, culcă-te, Ioane!

Comenteaza acest articol

Un Airheads românesc şi tragic

by   3 min
1