Tabu
CULTURESlider

Două divorțuri la Casa Regală în numai o săptămână. Regina e în stare de șoc!

Fiul prinţesei Margareta, Earl Snowdon, şi soţia sa au anunţat că vor divorţa după 26 de ani de căsnicie. Anunțul vine la numai o săptămână de la vestea care a zguduit Casa Regală din Marea Britania, în care nepotul cel mai mare al Reginei elisabeta a II-a, Peter Phillips, și soția sa Autumn au anunțat că s-au separat și intenționează să divorțeze.

David Armstrong-Jones, fiul regretatei prințese Margaret, și soția sa Serena au căzut de acord să se separe, a confirmat marți un purtător de cuvânt al cuplului pentru CNN: „Contele și contesa de Snowdon au căzut de acord, pe cale amiabilă ,cu vedere la faptul că relaţia lor a luat sfârșit și că vor divorța. Amândoi cer ca presa să respecte intimitatea lor și a familiei.”

Contele, cunoscut sub numele de David Linley, este al 21-lea pe linia de succesiune la tronul britanic, și primul membru regal din linie care nu este descendent direct al reginei. Mai este cunoscut drept fondatorul magazinului de mobilă de lux Linley.

Mama lui Earl, Margaret, sora Reginei, a murit în anul 2002, iar acesta a devenit cel de-al doilea conte de Snowdon în urma morții tatălui său, Earl of Snowdon, fotograful celebrității Antony Armstrong-Jones, în anul 2017. Cei doi s-au căsătorit în octombrie 1993 și au doi copii împreună.

În urmă cu o săptămână, un purtător de cuvânt de la Palatul Buckingham anunța că Peter Phillips, unul dintre nepoţii reginei Elizabeth a II-a a Marii Britanii, s-a despărțit de soția sa, Autumn, iar în viitorul apropiat vor divorța. Acesta va împărți cu Autumn custodia celor două fiice pe care le au împreună. Peter și Autumn vor rămâne în Gloucestershire, în sud-vestul Angliei.

Peter, cel mai mare dintre cei opt nepoți ai reginei, este fiul prințesei Anne și al primul ei soț, Mark Phillips. Nu are titlu regal și nu a fost niciodată un reprezentant al familiei regale. Peter şi Autumn s-au cunoscut în anul 2003 cu ocazia Marelui premiu de Formula 1 de la Montreal. S-au căsătorit cinci ani mai târziu, la castelul Windsor.

ARTICOLE SIMILARE

Primul reality show bisericesc își caută concurenții

Andreea Damian

Stiai ca Nick Gentry face tablouri din dischete reciclate?

realitatea

Cele mai sărace țări care se confruntă simultan și cu obezitatea și cu malnutriția

Andreea Damian

Război și artă: festivalul de film la Roma

realitatea

Cum și-au împărțit averea Irinel Columbeanu şi Monica Gabor, la 10 ani de la divorţ

Andreea Damian

Secretele TABU SOIREE / Galerie FOTO compromitatoare

realitatea

Scrie un comentariu