Tabu
LIFE & LOVESlider

Unele femei poartă o genă care le „sabotează” metoda de contracepție

Experții cred că o anumită genă, care este prezentă la un număr foarte mic de femei, împiedică activitatea hormonilor din anticoncepționale. Acesta ar putea fi răspunsul la întrebarea „de ce unele femei rămân gravide, deși iau contraceptive?”.

Pentru prima oară cercetătorii de la Școala de Medicină din cadrul Universității din Colorado au demonstrat că o anumită genă crește șansele ca metoda de contracepție folosită de o femeie să dea greș. Este vorba despre gena CYP3A7*1C care descompune hormonii și îi face mai puțin eficienți. Această genă, cred cercetătorii, ar putea fi responsabilă pentru apariția sarcinilor nedorite la femeile care iau anticoncepționale.

Oamenii de știință spun că gena este activă în toți fetușii, dar cumva se inactivează când aceștia ating vârsta maturității. Această descoperire i-ar putea ajuta pe experții din domeniul medical să le ofere pacientelor alternative la metodele contraceptive hormonale.

„Când o femeie spune că a rămas însărcinată când lua anticoncepționale, ne gândim mereu că a fost cumva vina ei, că a făcut ceva greșit”, a spus dr. Aaron Lazorwitz, autorul principal al studiului publicat în revista Obstetrics and Gynecology. „Aceste constatări ne arată că ar trebui să ne ascultăm pacientele și să ne dăm seama dacă genele lor sunt de vină”, a adăugat expertul.

Dr. Lazorwitz și colegii săi au lucrat cu 350 de femei care aveau un implant contraceptiv, o tijă mică flexibilă, care este plasată subcutanat, în partea superioară a brațului și care eliberează hormonul progesteron pentru a preveni ovulația. Ei au folosit secvențierea genetică pentru a examina secțiunile din ADN implicate în reglarea hormonală.

Una din 20 de participante (aproximativ 5%) la studiu purta gena CYP3A7*1C, care de obicei este activă în uter, dar inactivă înainte de naștere. Totuși, femeile cu o formă activă a genei continuă să producă o enzimă CYP3A7. „Această enzimă descompune hormonii din anticoncepționale și expune femeile riscului de a rămâne însărcinate”, a spus Dr. Lazorwitz.

Studiul ar putea fi de mare folos în descoperirea de noi metode contraceptive, mai eficiente, care să le ajute pe femei să evite apariția unei sarcini neplanificate.

 

ARTICOLE SIMILARE

Florence & the Machine și-a lansat piesa nouă în Game of Thrones

realitatea

Instagramul mai și citește sau în lumea confortabilă a bookstagram-ului

realitatea

Trucuri pe care le poți învăța de la Meghan Markle pentru a fermeca pe toată lumea

Andreea Damian

Antonia a răbufnit în mediul online. Ce a nemulțumit-o pe artistă

Andreea Damian

Concert Extraordinar de Crăciun ⎥ Corul Madrigal ONLINE

Ciocîrlan

Prada devine primul brand de lux care semnează un acord de sustenabilitate

Andreea Damian

2 comentarii

Scrie un comentariu