Tabu
PEOPLESlider

Unul dintre cei mai vechi actori din „Grey’s Anatomy” părăsește serialul

Serialul Grey’s Anatomy a ajuns la cel de-al 17-lea sezon și pe măsură ce trec anii, câte un actor dintre cei mai vechi părăsesc producția.

ABC a confirmat că Jesse Williams, care a jucat rolul chirurgului Jackson Avery începând cu sezonul al șaselea, va părăsi show-ul de televiziune odată cu încheierea celui de-al 17 sezon, potrivit Variety. Acesta va putea fi văzut ultima dată în serial în episodul final al sezonului 17, intitulat „Tradition”, care va fi difuzat pe 20 mai.

Krista Vernoff, showrunner, a transmis joi noapte: „Jesse Williams este un artist şi activist extraordinar. Urmărindu-i evoluţia aceşti 11 ani, atât pe ecran, cât şi în afara lui a reprezentat un adevărat cadou. Jesse aduce atât de mult suflet, profunzime şi inteligenţă muncii lui. Îi vom simţi lipsa foarte mult şi îi vom simţi lipsa lui Jackson Avery, jucat perfect atât de mulţi ani”.

Williams a spus la rândul lui: „Voi fi mereu recunoscător pentru ocaziile fără margini pe care mi le-au dat Shonda, reţeaua, studioul, colegii din distribuţie, echipa noastră incredibilă, Krista, Ellen şi Debbie. Ca actor, regizor şi persoană, am fost obscen de norocos să învăţ atât de multe de la atât de mulţi şi mulţumesc fanilor noştri, care ne insuflă atâta energie”.

ARTICOLE SIMILARE

Slow design | Tendința de decor care are grijă de tine

Andreea Damian

Trucul de un minut care mă ajută să fac față stresului

Andreea Damian

Dieta perfectă pentru o viață sexuală intensă

Andreea Damian

Care este cauza morții actriței Michelle Trachtenbergn din serialul Gossip Girl. Ce au descoperit medicii legiști

Andreea Damian

Smiley și Pevel Bartoș au rămas fără show TV din cauza pandemiei de CoVid19

Tabu Tabu

Irina Fodor, mesaj surprinzător pentru Bontea, Dumitrescu şi Scărlătescu: „Nu am scăzut 3, ci am adunat 1!”

Andreea Damian

Scrie un comentariu