Tabu
Image default
CULTURE

Unul scurt, vă rog!

Așa cum în pictură unii nu suportă schițele și desenele cu creionul, așa în cinematografie unii nu su­portă acele scurtmetraje pentru care genericele sunt mai lungi decât filmul propriu-zis.
Cei mai răutăcioși le consideră simple exerciții pentru mai târziu, atunci când regizorii vor realiza filme gran­di­oase și lungi, pe gustul lor.
Alții le privesc dintr-o curiozitate sinceră și se entuziasmea­ză atunci când un film micuț îi emoționează pu­ternic, în doar câteva minute. Câteva cadre, câ­teva replici, o idee bine gândită și un joc formidabil pot să facă din acel spațiu dintre generice un loc fabulos.
Alexandra
, filmul lui Radu Jude (puteți să-l urmăriți și pe HBO) e un exemplu de cum unele gesturi abia schi­țate, într-o mulțime de registre, trădează ne­voia de afecțiune a unui tată. Înduioșător și fru­mos.
Valuri
al lui Adrian Sitaru, film ce a luat premiu la Locarno și a fost selecționat la Sundance, e construit dramaturgic impecabil, cu o răsturnare de situație ingenios găsită și ca­re te lasă la sfârșit impresionat.
O zi bună de pla­jă, al lui Bogdan Mustață, scurtmetraj ce a luat Ursul de Aur la Berlin, are o răceală clinică, à la Haneke, unde cruzimea e doar su­ge­rată, niciodată arătată explicit. Plus o elegan­ță vizuală nemaiîntâlnită.

De neratat, atunci când veți avea ocazia să le vedeți: Târziu al lui Paul Negoescu, Åžtefan al Stancăi Radu, Lecția de box al lui Alexandru Mavro­di­nea­nu, Interior scară de bloc al lui Ciprian Ale­­xandrescu și orice alt scurtmetraj ro­mâ­­nesc apreciat în străinătate.

Info
Scurt despre Scurte
Aflat la a doua ediție, Festivalul Internațional de Scurt și Me­diuMetraj, NexT, va avea loc între 7 și 13 aprilie, în București. Extrem de dinamic, cu o selecție foarte bună, acest festival are marele merit de a forma un public eclectic, cult, simpatic și nonconformist.
Filmul Bani, proiectul lui Florin Piersic Jr, e unul independent și ingenios ca idee și realizare. Toate scurtmetrajele pot fi descărcate gratuit de pe site-ul www.vedeta.ro. Din cele 12 , cu siguranță veți găsi câteva care să vă placă mult. Preferatele mele: trupuri.repaus și mișcare & pickpocket. Ale voastre?

ARTICOLE SIMILARE

Cineva a inventat pantalonii yoga Patriot SUA cu loc pentru armă – fabricați în China

Dora Constantinovici

Familia lui Michael Jackson a lansat propriul documentar

Andreea Damian

Tonitza de 100 000 euro la licitatia Artmark din 20 februarie

CHA CHA LITIX! Episodul 52. Nici cămătăria nu mai e ce a fost

Andreea Damian

Ani grei de închisoare pentru piromanul din Buzău, care și-a incendiat iubita

Andreea Damian

Sărbătoritul zilei

realitatea

Scrie un comentariu