Tabu
lifestyle

Vara asta, se poartă comedia neagră

La puţin timp după premiera românească a fenomenalului How I Spent My Summer Vacation / Get the Gringo, Independenţa Film aduce şi ea pe ecrane un deliciu din acelaşi sortiment – şi spun deliciu, pentru că îl savurezi cu o poftă nestăpânită, din primul moment şi până la creditele finale: Headhunters. Iată trailerul filmului.

Dacă sora ei, Suedia, este vestită pentru romanele poliţiste marca Stieg Larsson & epigonii, Norvegia a dat o replică absolut fabuloasă prin acest film, dacă pot să spun aşa, antipoliţist. Un film cu criminali absolut irezistibili şi cu un poliţist gras şi inutil. Da, bine, o să spuneţi voi, e un trend cultural mereu fashionable, de la Butch Cassidy and the Sundance Kid… pardon, de la Toma Alimoş încoace. Da, aşa e, dar aici, dragi prieteni, avem ticălosul cel bun şi ticălosul cel rău. Mai exact:

Roger Brown (Aksel Hennie) este un bărbat scund, de numai 1.68. Nu, nu daţi nedumeriţi din umeri, a “aşa, şi?”, el chiar are o problemă cu asta. (Apropo, drag traducător al titlului: Headhunting-ul nu înseamnă un sport în care cineva împuşcă măiastru capetele trecătorilor, deci titlul vostru, Vânătorii de capete, e puţin disturbing. Headhunter-ul e persoana care vânează directori performanţi şi-i ademeneşte spre joburi mai bune.)

Revenind: Roger Brown vânează capete de directori şi, în timpul liber, e îndrăgostit lulea de nevasta lui frumoasă şi mult mai înaltă, pe care simte că o poate pierde în orice clipă, de aceea, îi cumpără tone de bijuterii şi cea mai frumoasă casă din oraş.


Mr. and Mrs. Brown

Noi, publicul feminin, ne îndrăgostim de el din primele 10 minute. De unde are bani pentru toată risipa? N-are. Şi, atunci, în cârdăşie cu un tovarăş, fură tablouri originale din casele directorilor cărora le vânează capetele, înlocuindu-le cu reproduceri. Şi le vinde la speculanţi de artă.

Totul merge minunat, până când îl întâlneşte pe Clas Greve, un bărbat înalt, fără complexe, (Nikolaj Coster-Waldau, vedeta din Game of Thrones), fost manager în căutare de post, fost mercenar, actual bărbat magnetic pentru orice doamnă (inclusiv nevasta lui Roger). Şi deţinător de Rubens autentic.


Şi, ocazional, supărat pe viaţă.

Noi, să fi fost hoţi de artă, ne-am fi abţinut din prima de la o încercare de a-l jefui pe tipul ăsta. Dar, să nu uităm, Roger e un bărbat scund cu o nevoie acută de compensaţie. De aici încep 2 ore de suspans neîntrerupt, de hohote de râs necontrolate, de situaţii ocazional mai grosiere decât în Ace Ventura: When Nature Calls şi de twisturi pe care Agatha Christie ar fi fost invidioasă.

Să stric surpriza şi să vă spun că, în final, Clas Greve cel-sexy e ticălosul cel indiferent la corola de minuni a lumii? Dar nu vă spun cu care dintre cei doi rămâne nevasta cea înaltă şi frumoasă. Va trebui să vedeţi filmul. Merită.

ARTICOLE SIMILARE

Cele mai bogate cupluri de artiști din lume

realitatea

Spatele sotiei lui Connect-R e plin de cosuri!

Ghici cine se află pe platourile de filmare

realitatea

ALEXANDRA STAN a mai avut o relatie toxica, sfarsita cu batai groaznice!

Expoziție de fotografie la metrou de ziua municipiului București

realitatea

Mona Nicolici

realitatea

Scrie un comentariu