Tabu
PEOPLESlider

Vârciu și Anda Călin și-au botezat fiul în secret

Se știe că anul acesta unul dintre cuplurile care au devnit părinți sunt și cel format din Liviu Vârciu și Anda Călin, care pe lângă Anastasia, fetiță lor mai au un băiețel. Astfel că vedeta de televiziune este tată de trei ori, de două fete și un băiat, pe care weekendul acesta l-au botezat.
Sâmbătă aceasta a fost o zi foarte importantă pentru familia lui Liviu Vârciu. Actorul și prezentatorul de televiziune împreună cu Anda Călin și-au botezat fiul, iar evenimentul a fost unul ținut secret! Nimeni nu a știut nimic, iar totul a fost realizat în secret. Petrecerea însă nu a avut loc căci o vor face când se va putea. La eveniment au fost nașii copilului, pe care l-au numit Liviu Matei, și care au fost și nașii Anastasiei, însă aceștia nu sunt persoane publice. Biserica aleasă s-a numit Sfântul Ilie și acolo a fost botezată și fiica lor. La eveniment au fost fiica lor, mamele celor doi pentru că sunt reguli stricte în pandemie și nu au putit chema foarte multă lume. Însă totul a fost bine și totul a decurs că la carte. La un moment dat, de dimineață Liviu a făcut câteva filmulețe pe insta story de la biserica în timp ce îl strigă pe preot într un costum crem. Acesta se pregătește intens pentru premieră filmului lui pe care trebuie să-l lanseze în curând.

ARTICOLE SIMILARE

STUDIU: trăim într-o galaxie zombie care a murit și a revenit la viață

realitatea

Ce se întâmplă cu noul sezon Chefi la cuțite după plecarea chefilor Sorin Bontea, Florin Dumitrescu și Cătălin Scărlătescu

Andreea Damian

N-ai să crezi cum arată Richard Grieco, fostul băiat rău de la Hollywood

Tabu Tabu

Trucul isteț pe care Meghan Markle îl folosește pentru a ascunde firele albe

Andreea Damian

Smiley spune că va evita să mai posteze fotografii cu fiica lui. „Nu înțeleg de ce oamenii sunt atât de curioși să o vadă!”

Andreea Damian

Pe fondul poluării, un bar de oxigen le vinde locuitorilor din Delhi aer curat

realitatea

Scrie un comentariu