Tabu
lifestyle

Zilele Bucurestiului la Muzeul Naţional de Istorie a României

Muzeul Naţional de Istorie a României celebrează şi în acest an Zilele Bucureştiului, la sediul din Calea Victoriei nr. 12, printr-o serie de acţiuni şi evenimente.

Astfel, instituţia găzduieşte Iarmaroc-ul Urban, un târg de produse handmade şi vintage, deschis între 14-16 septembrie, între orele 10.00– 22.00. Aşadar, dacă doriţi să vă lăsaţi ademeniţi de negustorii iarmarocului, cu podoabe, bunătăţi naturale, veşminte ce-ţi iau ochii şi multe alte minunăţii, nu trebuie decât să fiţi prezenţi la ediţia a II-a de “Iarmaroc Urban”, în Calea Victoriei nr. 12, pe treptele Muzeului Naţional de Istorie a României.

De asemenea, în zilele de 15 şi 16 septembrie 2012, în cadrul MNIR se desfăşoară Salonul de Arte şi de Cultură Masonică, ce vă aşteaptă cu lansări de carte, conferinţe, dar şi un concert masonic, în care vor fi redate partituri de Mozart, Ceaicovski, Dimitrescu, Enescu. De asemenea, în cadrul acestuia va putea fi vizitată o expoziţie organizată de către Marele Ordin Feminin Român, în calitate de organizator al evenimentului, ce va cuprinde medalii masonice, uniforme, tablouri şi, totodată, piese din patrimoniul Muzeului Naţional de Istorie a României.

Pe lângă acestea, Insomnia Culturală continuă! Astfel că muzeul îşi redeschide porţile în data de 15 septembrie între orele 14.00 – 22.00. În acest interval publicul MNIR poate vizita cele două expoziţii permanente, Tezaur Istoric (recent îmbogăţit şi renovat) şi colecţia Lapidarium, ce include copia Columnei lui Traian, precum şi expoziţiile
temporare, aflate în holul central al instituţiei:

–          “90 de ani de la Încoronarea de la Alba Iulia”. Cei ce trec pragul muzeului au ocazia de a admira, într-un cadru special amenajat pentru această expoziţie, coroanele purtate de regele Ferdinand și regina Maria, sceptrul regelui Ferdinand, fastuoasele mantii de
încoronare, alături de numeroase documente, publicații, imagini, medalii sau obiecte de mobilier, mărturii ale unui moment extrem de
important din istoria poporului român.

–          “Genio Helvetico. Ceasuri istorice şi cutii muzicale elveţiene din colecţii muzeale româneşti”, expoziţie în cadrul căreia pot fi admirate ceasuri care au aparţinut unor personalităţi de seamă ale istoriei României, precum şi cutii muzicale ce reflectă nostalgic stilurile de viaţă, arta decorativă şi muzica specifică unor memorabile epoci istorice.

La intrarea în expoziţia permanentă Tezaur Istoric publicul MNIR va fi întâmpinat de Ordinul Suprem al Orhideei Înflorite, ce face parte din rândul celor mai rar acordate Ordine din lume. Realizat din aur, împodobit cu multe perle, mari și mici, poate fi admirat timp de o lună la Muzeul Naţional de Istorie a României.

Asociaţiile Tradiţia Militară şi Deutsches Freikorps încheie ziua de 15 septembrie cu o reconstituire istorico-militară, ce se va desfăşura începând cu orele 19.00.

ARTICOLE SIMILARE

Ghici cine nu este o șoferiță bună

realitatea

Cum sa-ti dresezi dragonul 2 e in cinematografe

Paris Hilton vrea un duet cu Britney Spears

realitatea

Gisele Bundchen, modelul numarul 1 din toate timpurile / Vezi TOP 10 complet

realitatea

TVH 2.0, acum în rețeaua RCS&RDS în toată țara

O săptămână de practică cu Anna Wintour, vândută pentru 42.500$

realitatea

1 comentariu

Scrie un comentariu