Tabu
PEOPLESlider

Cardi B: „Am fost agresată sexual în timpul unei şedinţe foto pentru o revistă”

Cântăreața de muzică rapp Cardi B a dezvăluit recent că a fost agresată sexual în timpul unei şedinţe foto pentru o revistă.

Într-o discuţie avută cu prezentatoarea TV şi radio Angie Martinez, ea a spus: „Am mers să pozez pentru această revistă şi fotograful încerca să se apropie de mine. Şi-a scos penisul. Am fost atât de furioasă… Ştii ce este nebunesc? I-am spus proprietarului revistei şi el m-a privit de genul «Aşa, şi?»”.

Cardi B nu a numit publicaţia, nici fotograful şi nici nu a precizat când a avut loc acest incident. „Când văd mişcarea #MeToo – sunt fete din cartier despre care ştiu că au avut parte de acelaşi tip de tratament. Te fac să te simţi că trebuie să faci anumite chestii. Se întâmplă zilnic”, a adăugat ea.

Cardi B explică de ce a “drogat și jefuit” bărbații înainte de a deveni celebră

Cântăreaţa a mai făcut referire la incident în 2018, când, într-un interviu, a spus: „Pun pariu că dacă femeile astea ies şi vorbesc despre asta, oamenii vor spune «Şi ce? Eşti o târfă. Nu contează»”.

Cântăreaţa a devenit celebră în 2017, a primit de atunci şapte nominalizări la premiile Grammy, iar albumul ei de debut „Invasion of Privacy” s-a clasat pe primul loc în Billboard 200. Recent, ea a debutat şi în lungmetraj. Joacă alături de Jennifer Lopez în „Hustlers”. În plus, va prezenta împreună cu TI şi Chance the Rapper show-ul „Rhythm + Flow” produs de Netflix.

A apărut şi într-un clip pentru campania lui Bernie Sanders pentru alegerile prezidenţiale din 2020.

În iunie, Cardi B a pledat „nevinovat” împreună cu alte două persoane pentru 12 capete de acuzare, inclusiv agresiune, în urma unui incident violent care a avut loc într-un club din New York în august 2018.

ARTICOLE SIMILARE

Foto de colecție: cum arăta actorul Emilian Oprea în tinerețe

Tabu Tabu

E incredibil ce face Mădălina Ghenea în Italia, „zona roșie” a Europei!

Tabu Tabu

Meghan Markle, prima apariție în public de după anunțul sarcinii

Andreea Damian

R. Kelly s-a predat poliției și riscă ani grei de închisoare

Andreea Damian

Arsenie de la O-zone se însoară. Cum arată viitoarea lui soție

Andreea Damian

Vedete nascute pe 30 septembrie!

realitatea

2 comentarii

Scrie un comentariu