Tabu
HEALTHSlider

Ce este Bergamota – fructul puțin cunoscut, dar foarte apreciat în vremuri de pandemie

Uitați de lămâie! Iarna aceasta, bergamota ar trebui să ne aromeze ceaiurile și prăjiturile. În timp ce cuvântul „coronavirus” se află încă pe buzele tuturor, acest fruct puternic, cunoscut pentru virtuțile sale, reapare în alimentația tuturor.

De câteva săptămâni, au crescut căutările pe internet pentru Bergamotă, care nu trebuie confundată cu bergamota de lămâie (un soi de lămâie dulce). Dincolo de sezonalitatea acestui fruct care se consumă în ianuarie și februarie, acest interes brusc ar putea fi explicat prin virtuțile uluitoare ale fructului, potrivit lui Laure Bernard, naturist de profesie.

Fructul este originar din Italia, regiunea Calabria – situată în sudul țării – care reprezintă 85% până la 90% din producția mondială. Mai puțin frecvent în supermarketuri, acest citric se găsește în principal în magazinele alimentare și în plafaruri. Se diferențiază de lămâie datorită aspectului său mai puțin proeminent și a suprafeței sale mai puțin netede: „Forma bergamotei seamănă cu cea a unei portocale, descrie Laure Bernard, coaja sa este, de asemenea, mai granulată”. Acest fruct verzui când este tânăr și galben când este copt, diferă, de asemenea, de lămâie prin gustul său mai pronunțat: „În ceea ce privește aroma, bergamota este în mod clar mai amară decât lămâia. În gură, îi simțiți mai mult aciditatea”.

Beneficiile bergamotei

La noi bergamota este cunoscută destul de puțin, în Orientul mijlociu este folosită de sute de ani pentru efectele de calmare, relaxare, capacitatea de a genera buna dispoziție și pentru efectele de tratare a problemelor caracteristice tenului gras.

Fructul de bergamotă este bogat în polifenoli, substanțe care stimulează secrețiile hormonale, activează metabolismul, împiedică producerea grăsimilor în sange, reduce riscul de diabet și a altor boli metabolice, este un stimulent puternic al stomacului, splinei și al ficatului. Din pulpa acestui fruct se extrage acidul citric, care conține o mare cantitate de vitamina C,- este mai puțin acru decât lămâia și mai puțin amar decât fructul de grapefruit.

Bergamota nu este un fruct comestibil, el este cultivat pentru obținerea uleiului esențial de bergamotă, apreciat ca fiind din categoria uleiurilor din nota de vârf, utilizat pe scară largă în parfumuri pentru aroma deosebită, proaspătă, delicată și dulce de lămâie, de asemenea este folosit în fitoterapie ca ajutor digestiv, calmant și antidepresiv, este folosit pentru aromatizarea ceaiului negru – Earl Gray.

ARTICOLE SIMILARE

Elton John, pierderi financiare uriașe din cauza pandemiei. A fost nevoit să renunțe la trupă

Andreea Damian

Celine Dion, schimbare radicală. A renunțat la părul lung și șaten, iar acum parcă a întinerit

Andreea Damian

Alina Ceușan e gata de botez, dar nu știe când va avea loc

Tabu Tabu

Galeria Senso | Vernisajul expoziției „Portalul de energie”

Ciocîrlan

Inna și Deliric, părinți! „Acela e momentul”

Andreea Damian

Părinții sunt avertizați: SLIME-ul ar putea să fie toxic

realitatea

Scrie un comentariu