Tabu
PEOPLESlider

De ce și-a făcut celebrul dansator ucrainean Sergei Polunin tatuaj cu Vladimir Putin pe piept

Dansatorul de origine ucraineană Sergei Polunin este considerat băiatul rău al baletului mondial, cel care nu s-a supus niciodată regulilor.

Tânărul dansator ucrainean în vârstă de 32 de ani este „renumit” și pentru că are pe piept un tatuaj cu chipul lui Vladimir Putin. În spectacolele sale, Polunin dansează adesea la bustul gol. iar desenul cu președintele rus atrage mereu atenția.El mai are tatuaje și pe burtă, și pe umeri, și în alte locuri, însă niciunul nu atrage atenția atît de tare ca cel cu președintele Rusiei.

Dansatorul a povestit într-un articol publicat acum doi ani de The Guardian cum și-a făcut tatuajul. S-a întâmplat la scurt timp după ziua lui de naștere, ocazie cu care a primit foare multe mesaje de la fanii săi, pe rețelele sociale. El a compus inițial un „manifest de dragoste”, pe care a vrut să-l posteze pe Instagram, însă, dintr-un motiv necunoscut, mesajul nu s-a publicat, lucru pe care Polunin l-a considerat drept un semn.

Cum urările de la fani continuau să vină, artistul a vrut să le trimită dragostea înapoi într-un mod plin de înțelesuri. Potrivit Guardian, Polunin îl adoră pe Putin încă de când era mic, privindu-l ca pe un erou puternic. „M-am gândit că pot combina iubirea cu acest om pentru a spune că trebuie să iubim pe toată lumea. Și am scris: Toate urările pe care mi le trimiteți de ziua le voi trimite lui Putin, pentru că văd lumină când mă uit la el”, a povestit dansatorul.

Ucraina l-a pus pe lista de teroriști și criminali de război

Mesajul a stârnit o reacție puternică din partea fanilor. „Răspunsul a fost: Să te ia naiba! O să te omorâm. E un dictator. Iar eu mi-am zis Doamne, a ieșit exact pe dos față de cum am vrut eu”. El spune că răspunde atunci când este atacat. „Încăpățânat cum sunt, am decis că o să continui în același fel. Așa că am scris mai multe mesaje și am primit mai multă ură”. La un moment dat, a scris pe Instagram că se roagă ca Putin să devină „liderul lumii”, pentru că „va fi victoria finală împotriva răului”.

După încă câteva zile, și-a descoperit tatuajul de pe piept în fața lumii. „Le mulțumesc lui Vladimir Putin și tuturor celor care sunt de partea binelui”, a scris în dreptul pozei cu tatuajul. „Și apoi am primit și mai multă ură”. Deloc surprinzător, guvernul ucrainean s-a numărat printre cei foarte ofensați, mai ales după ce Polunin a ținut un spectacol în Crimeea, pe care Putin a anexat-o în 2014. „Ucraina mi-a transmis că nu mă mai pot întoarce. Am fost pus pe o listă cu teroriști și criminali de război”, a spus Polunin.

Acesta și-a anunțat retragerea din spectacolele de la Milano, invocând motive de sănătate. Polunin trebuia să fie prezent pe scena teatrului Arcimboldi pe 9 și 10 aprilie, în spectacolul „Rasputin Dance Drama”, dar și pe 1 iunie, în „O seară cu Serghei Polunin”.

ARTICOLE SIMILARE

Adele, fotografia care a stârnit uimirea tuturor

Andreea Damian

Eva Longoria primește sfaturi de parenting de la prietena sa Victoria Beckham

Andreea Damian

Emma Răducanu, mesaj în românește pentru fanii din România – VIDEO

Andreea Damian

Testul de sânge care poate detecta peste 50 de tipuri de cancer

Andreea Damian

Povestea de iubire lesbiană interzisă în Kenya a luat premiu la cel mai mare festival de film din Africa

realitatea

De Crăciun, românii își amintesc de execuția unui dictator. Rănile deschise ale Revoluției din 1989

Andreea Damian

Scrie un comentariu