Tabu
BEAUTY

Învață de la Blake Lively cum să te epilezi corect pe picioare iarna

Vremea rece de afară nu trebuie să te împiedice să îți îngrijești corespunzător picioarele. Indiferent de sezon, picioarele sunt cele mai expuse și de aceea trebuie să arate impecabil. Adică perfect epilate.

Blake Lively își cunoaște atuurile și profită de ele din plin. Actrița în vârstă de 31 de ani își expune picioarele incredibil de sexy ori de câte ori prinde o ocazie perfectă. S-a întâmplat recent, când a fost surprinsă de fotografi într-o ținută lejeră prin New York. Deși vremea de afară nu era deloc prietenoasă, vedeta a optat pentru un pulover gri, lung, care cobora ușor pe coapse, și o pereche de cizme Valentino, care-i puneau în evidență picioarele bine sculptate și epilate perfect. Are și motive s-o facă, din moment ce a reușit să slăbească 27 de kilograme în doar 14 luni, după ce a dat naștere celui de-al doilea copil.

Blonda a vrut să evidențieze faptul că, indiferent de anotimp, este foarte important să ne epilăm corect picioarele. Cel mai la îndemâna femeilor este ceara caldă, cea mai eficientă metodă de epilat şi este cea care te ajută cel mai mult la rărirea firelor de păr.

Primul lucru pe care trebuie să-l faceţi atunci când vă hotărâţi să vă epilați este acela de a privi calendarul. „În timpul menstruaţiei activitatea bulbului pilos este încetinită, iar în cazul în care se execută epilarea efectul este mai de durată. Perioada care precede fluxul în schimb este mai puţin indicată, deoarece pielea este mult mai sensibilă la durere, iar smulgerea părului provoacă mai multă suferinţă“, a declarat specialistul dermatolog Antonino Di Pietro.

Pentru epilarea picioarelor este indicat să folosiţi ceară călduţă, care se întinde cu ajutorul unui aplicator special. Preparaţi pielea pentru epilare făcând o baie călduţă cu puţin timp înainte de a folosi ceara. Acest lucru dilată porii şi face ca epilarea să fie mai puţin neplăcută. Cu ajutorul unui burete masaţi gambele în sensul contrar creşterii părului, pentru a fi sigură că toate firele au ieşit de sub piele. Dezinfectaţi apoi zona cu un produs ce nu conţine alcool.

Aplicaţi ceara pe porţiuni mici, apoi puneţi peste (în direcţia creşterii firelor de păr) ea bucata de hârtie specială pentru epilat, având grijă ca aceasta să fie bine lipită de ceară. Începeţi să apăsaţi din partea de sus a fâşiei către partea inferioară, amintindu-vă să lăsaţi dezlipită partea de jos pentru a putea fi apucată în momentul smulgerii. Desprindeţi fâşia de ceară cu putere, pe cât posibil dintr-o singură mişcare. Dacă repetaţi opeaţiunea pentru aceeaşi zonă, nu utilizaţi aceeaşi hârtie.

Sursă foto: Instagram

Blake Lively a slăbit 27 de kilograme într-un timp record. Dieta, încercată de un actor român

ARTICOLE SIMILARE

Anul incepe cu Melvita

Amanda Seyfried – trucuri accesibile de frumusete

OANA ROMAN – poze nud inainte de nastere

Aylin – Secrete, temeri și dezastre în frumusețe

Cum să scapi de acnee

Dr Brandt lansează un kit special de Sărbători

Scrie un comentariu