Tabu
PEOPLESlider

Marina Ovsiannikova, ziarista din Rusia care l-a sfidat pe Putin în direct la tv

Marina Ovsiannikova a devenit celebră după ce a protestat în direct faţă de războiul din Ucraina, la o televiziune a propagandei ruseşti.

Ziarista rusă afirmă că viaţa i s-a schimbat „irevocabil” după protestul inedit şi că speră că nu fie inculpată pentru fapta sa.

Într-un interviu acordat miercuri seară postului CNN, angajata televiziunii ruse Pervâi Kanal a povestit cum s-a decis să protesteze, spunând că a fost un gest „spontan”, dar se gândea de „destul de mult timp” la acel gest. „A fost un simţ crescând al lipsei de satisfacţie, care a crescut an de an şi am ajuns la un punct fără întoarcere, în care pur şi simplu nu am mai putut să rămân tăcută”, a povestit Marina.

Se teme pentru viitorul ei

Ea a mărturisit că „până în ultimul moment” s-a temut că nu va putea să-şi pună în aplicare protestul, dar şi că nu va avea efectul scontat. În cele din urmă şi-a dat seama că mişcându-se foarte repede va putea trece de forţele de securitate care se aflau la intrarea în zona în care se afla prezentatoarea.

Marina a povestit că i-a fost luat telefonul, ca parte a amenzii administrative primite, dar că, din ce a aflat, unii dintre colegii săi au început să demisioneze de la televiziunile de propagandă pentru că gândesc la fel ca ea cu privire la puterea de la Moscova.

În ceea ce priveşte viitorul copiilor ei, femeia, care este mamă a doi copii, spune că „se teme pentru ei foarte mult, dar speră că vor fi bine”.

Marina Ovsiannikova a povestit, în limba engleză, că „înţelege perfect” ceea ce trăiesc ucrainenii, pentru că a trăit în Cecenia şi se afla în Groznâi, pe atunci atacat de ruşi.

A fost amendată pentru gestul său

Luni, 14 martie, în cea de-a 19-a zi a războiului din Ucraina, Marina Ovsiannikova a protestat în mod public față de realitatea acestor zile. Ea a întrerupt un program de știri în direct, ținând o pancartă cu mesajul: „Nu războiului. Opriți războiul’, „Nu credeți propaganda. Ei te mint”.

„Ceea ce se întâmplă acum în Ucraina este o crimă, iar Rusia este țara agresoare. Responsabilitatea pentru această agresiune ține de conștiința unui singur om, iar acel om este Vladimir Putin. Acum, întreaga lume s-a îndepărtat de noi, iar următoarele 10 generații ale descendenților noștri nu vor spăla rușinea acestui război”.

Pentru gestul său, aceasta a fost reținută și interogată timp de aproape două zile. În plus, a primit și o amendă de 30.000 de ruble, echivalentul a circa 1200 lei.

ARTICOLE SIMILARE

Pentru ce sumă se dă Selly jos din pat. Vrea să se extindă pe mai multe zone de activitate

Andreea Damian

Regina Elisabeta a II-a și-a anulat toate evenimentele. Ce s-a întâmplat la Palat

Andreea Damian

Momente grele pentru Angelina Jolie

Andreea Damian

Drama teribilă din trecutul actriței Jessica Alba

Andreea Damian

Să sărbătorim ZIUA COPILULUI cu niște cifre despre ce facem cu el tot restul anului

Dora Constantinovici

Secretele unei vieţi lungi, dezvăluite de „expertul în longevitate”

Andreea Damian

Scrie un comentariu