Tabu
Image default
CULTURESlider

Producătorii serialului Game of Thrones au mai făcut o gafă imensă

Tocmai ce s-au lămurit cum a stat treaba cu ceașca de cafea din episodul trecut, că fanii Game of Thrones au descoperit o nouă gafă în cel mai recent episod. Penultimul episod din serialul momentului a fost difuzat duminică (12 mai) pe HBO.

Să fie din cauza audiențelor înregistrate, sau pentru că serialul Game of Thrones se încheie pe 19 mai, cert e că producătorii au comis-o din nou. Se pare că lui Jaime Lannister (personaj interpretat de Nikolaj Coster-Waldau) i-a crescut în mod miraculos mâna tăiată. Dar acest amănunt nu apare pe micul ecran. Fanii l-au descoperit într-o imagine care promova episodul „The Bells”, difuzat duminică.

Fanii adevărați își amintesc probabil să acest spadasin legendar a trebuit să învețe să se lupte din nou după ce i-a fost tăiată mâna dreaptă, cea cu care mânuia sabia foarte bine, în sezonul 3.

În fotografia incriminatorie, Jamie o îmbrățișează pe Cersei (Lena Headey), în Fortăreața Roșie, aflată sub flăcări. Un reprezentant HBO a declarat pentru New York Post că mâna dreaptă a lui Jamie nu apare la montaj, dar fotografia a ajuns virală pe rețelele de socializare: „încă cercetăm”, au spus fanii.

https://twitter.com/GameOfT57476878/status/1127855879858995200

Totuși, aceștia s-au arătat din nou indignați de greșeala enormă făcută de producători. „Mâna lui Jamie s-a vindecat miraculos în episodul 5”, a scris cineva pe Twitter. „Ca și cum am avea nevoie de alte dovezi, D & D (scenariștii D.B. Weiss and David Benioff) au încetat să mai aibă grijă de GoT cu mult timp în urmă”, a spus altcineva.

ARTICOLE SIMILARE

Femeile sunt mai fericite cu bărbați mai puțin atrăgători

Andreea Damian

Celebritati nascute pe 5 august!

realitatea

Care e povestea Jerusalema? Cum a început această provocare globală

Andreea Damian

Frumoasa păstoriță transformată într-un cartof din desene animate. Încă o restaurare deplorabilă în Spania

Ciocîrlan

Monica Lewinsky, reacție neașteptată după ce a fost întrebată de relația cu Bill Clinton

Andreea Damian

Doamne din familii regale care au purtat aceeași rochie, dar au arătat total diferit

Andreea Damian

1 comentariu

Scrie un comentariu