CULTURE· 3 min citire

Documentar prezentat la Festivalul de Film de la Veneția, realizat cu ajutorul inteligenței artificiale

Renzo Rosso

Renzo Rosso

Scris de Andreea Damian Publicat: 11 sept. 2026, 08:08

Un documentar care urmărește ascensiunea lui Renzo Rosso, fondatorul brandului de modă Diesel, a avut premiera joi la Festivalul de Film de la Veneția, devenind una dintre primele producții asistate de inteligență artificială care testează locul acestei tehnologii în cinematografia mainstream.

Regizat de Francesco Carrozzini, „Be Brave” combină interviuri reale și imagini de arhivă cu secvențe generate cu ajutorul inteligenței artificiale, atât de convingătoare încât spectatorilor le va fi probabil greu să-și dea seama că multe dintre ele nu sunt reale, notează Reuters.

Documentar despre ascensiunea fondatorului mărcii de modă Diesel

Îngrijorările privind impactul inteligenței artificiale asupra creativității și locurilor de muncă din industria de divertisment au fost omniprezente la Veneția, mai mulți regizori și actori, printre care George Clooney, avertizând asupra riscurilor pe care le implică dezvoltarea rapidă a acestei tehnologii.

Producătorul „Be Brave”, Lorenzo Mieli, a recunoscut aceste preocupări, dar a spus că industria trebuie să se implice în dezvoltarea inteligenței artificiale, nu să o respingă complet.

„Trebuie să o reglementăm, să o controlăm, să prevenim exploatarea și dispariția locurilor de muncă. Dar trebuie și să o înțelegem foarte bine”, le-a spus el jurnaliștilor, adăugând că speră ca, în cele din urmă, inteligența artificială să devină doar un alt instrument artistic.

Filmul recreează perioade din viața lui Renzo Rosso

Rosso, care a crescut într-o zonă rurală din nord-estul Italiei, a transformat Diesel dintr-o mică firmă de denim într-unul dintre cele mai cunoscute branduri din industria modei. El și-a construit reputația unui om de afaceri care a prosperat mizând pe schimbare și asumându-și riscuri.

„Am avut o viață nebună. Am făcut lucruri incredibile. Dar nu mă interesa să fac un film despre viața mea și nici să le spun tuturor cât de cool sunt”, a spus Rosso.

Descriindu-se drept un pasionat de tehnologie, el a spus însă că a îmbrățișat ideea documentarului atunci când a aflat că acesta va folosi inteligența artificială.

„M-am gândit: wow. Asta sunt eu”, a spus el. „Îmi place să fac lucruri înaintea tuturor celorlalți”, a adăugat Rosso, amintindu-și că s-a numărat printre primii antreprenori italieni care au adoptat tehnologii precum faxul și comerțul electronic.

Filmul recreează perioade din viața lui Rosso pentru care nu mai există imagini, inclusiv scene din copilăria sa.

„Nu existau imagini cu mine când eram mic. Mi-au dat lacrimile când m-am văzut copil vorbind”, a spus el.

Nici măcar un cadru cu protagonistul nu a fost filmat

Carrozzini a spus că inteligența artificială a fost folosită pe parcursul întregului documentar, inclusiv în scene în care Rosso, ajuns la vârsta adultă, pare să fi fost filmat în carne și oase.

„Nici măcar un cadru cu Renzo nu a fost filmat pentru acest documentar”, a spus el.

În schimb, interviurile cu personalități precum editorul de modă Anna Wintour și designerul John Galliano sunt conversații filmate în realitate, plasate însă pe fundaluri stilizate sau retușate.

Rosso a respins ideea că tehnologia ar putea ajunge să înlocuiască designerii și artiștii.

„Creativitatea nu este înlocuită absolut deloc de mașină. Oamenii rămân fundamentali”, a spus el.

„Be Brave” este proiectat în afara competiției la Festivalul de Film de la Veneția, care se încheie sâmbătă.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Tabu și pe Google News