Are 30 de ani. Romanul de debut, „Cum repară soldatul gramofonul“ (Editura Polirom) i-a fost tradus în peste 20 de limbi. Å¢ara copilăriei sale nu mai există, însă magia ei, da. <br /><br /><br />Saša Stanišic scrie despre urmele lăsate în gând și-n carne de războiul din fosta Iugoslavie, e el însuși un magician cu joben și baghetă, recreând o geografie personală a scindării și însingurării. <br /><br /><br />Originar din (pe atunci) Iugoslavia, imigrant în Germania, acum în curs de a se muta la New York – interviul pe care ni l-a acordat l-a surprins, coincidență sau nu, tot între „două drumuri“ –, Stanišic e unul dintre debutanții cei mai talentați ai ultimilor ani. Åži, veți vedea, un povestitor pudic, de o fragilitate și imaginație dezarmante.
Tabu:
Când ai început să ai succes, te-ai temut de ceva?
Saša Stanišic:
La început, un scriitor e doar o persoană cu idei pe care le așterne pe hârtie. Åži făcând asta, la un moment dat, s-ar putea să creadă despre el că e artist. Apoi, din întâmplare, va fi publicat și curând, nu va mai fi singurul care se consideră artist: va fi artist prin definiție. Abia după aceea poate va deveni un artist destul de cunoscut. Iar dacă se întâmplă să fie chiar mai bine de-atât, atunci îl cheamă Steven King și e deja o celebritate. Singura justificare a succesului este când îți oferă timp ca să îți trăiești viața pe care ți-o dorești. Sunt departe de asta.
Tabu:
Aleksandar, personajul principal din romanul tău, e un copil-magician care-și (re)construiește în întregime lumea. Poate fi atitudinea asta un antidot împotriva suferinței?
Saša:
Pentru un copil, cred că da, e ca un calmant. Dar copilul poate la fel de ușor și să distingă iluzia de trădare. Totul se reduce la un joc: tu împotriva destinului. Magia și povestitul sunt doar două moduri simple de a nu acționa ca la carte și de a câștiga acest joc bizar.
Tabu:
Aleksandar spune: „Sunt iugoslav, deci mă descompun”. Cum ai descrie relația ta cu trecutul și impactul cu țara adoptivă, Germania?
Saša:
Încă am un ținut emoțional acolo unde a fost odată Iugoslavia. Ca să nu mai spun de orașul în care am crescut, Višegrad. De fiecare dată când mă întorc îmi reamintesc sentimentele plăcute pe care le-am avut aici, copil fiind. Însă doar atât. Restul, viața socială, lucrurile pe care le fac, felul în care trăiesc și felurile în care mi-aș dori să trăiesc se petrec în altă parte. În Germania, Austria, Elveția, acum, în New York. Locuiesc în două țări: una a copilăriei, a memoriei afective, și una a prezentului, pragmatică, aleasă.
Tabu:
Te simți, mai degrabă, german, sau dimpotrivă?
Saša:
Mă simt ca un turist care își face cumpărăturile în Germania pentru călătoriile sale.
Tabu:
Care a fost prima impresie pe care ți-a lăsat-o Germania?
Saša:
Ploua și m-am gândit: „Ploaia miroase diferit aici, miroase ca o piatră fierbinte, vara.”
Tabu:
Îți lipsește ceva?
Saša:
Nu mă întreb niciodată asta. În schimb, știu ce lucruri n-aș vrea să-mi lipsească mai târziu în viață. Scrisul e unul dintre ele. Åži să fiu aici, în New York, de asemenea, să merg la cât mai multe meciuri de fotbal și tot așa...
Tabu:
„Cum repară soldatul gramofonul” vorbește și despre singurătate. Ce crezi despre singurătate?
Saša:
Dacă ar fi un partid politic, cu siguranță, nu l-aș vota.
Tabu:
Ai un „manual de întrebuințare” pentru cititorii români?
Saša:
1.
Să-mi citească biografia după ce-mi citesc cartea.
2
. Să înceapă cu partea de mijloc a romanului, cea „carte-în-carte” (când totul era senin) și abia apoi să se întoarcă.
3
. Să ia paragrafele pline de lucruri tradiționale ca pe o mare ironie la adresa așa-numitului „folclor balcanic”.
Tabu:
Cu ce personaj dintr-o carte, a ta sau a altcuiva, ți-ar plăcea să te întâlnești?
Saša:
Din cartea mea, clar, cu Nena Fatima (n.r.: „Nena Fatima e singua persoană din toată familia cu care mă înțeleg perfect”, mărturisește în carte naratorul. Fatima e un personaj feminin, care nu poate să vorbească, însă știe să ghicească viitorul în bobi.) Altfel, cu Superman.
Tabu:
De ce se numește romanul tău „Cum repară soldatul gramofonul”?
Saša:
Fiindcă e un titlu dat naibii!
