Tabu
PEOPLESlider

Cum arată acum primele fete Bond. Pe unele timpul nu le-a iertat – ep. 3

Agentul 007 a fost jucat, în seria de 24 de filme, de 6 actori diferiți, care au obținut pe lângă faimă și aprecierile criticilor, averi impresionante. Dar faima lui James Bond nu ar fi atins cotele de astăzi dacă nu exista și o femeie frumoasă lângă el. Într-adevăr, femeile frumoase nu au lipsit din absolut niciun film. Tabu.ro vă prezintă cel de-al treilea episod din serialul despre primele fete Bond.

Halle Berry

Înainte de a cunoaște faima în cinematografie, Halle Berry a participat la concursuri de frumusețe. În 1986 a ocupat locul doi la Miss SUA și apoi a câștigat titlul de Miss SUa World. Primul ei rol l-a avut în anul 1991 în filmul „ Jungle Fever”, care i-a deschis numeroase uși la Hollywood. Apoi a urmat rolul din „The Flintstones” din 1994. În 1998 o vedem în filmul Bulworth, iar în 2000 într-un rol care-I aduce faima din franșiza X-Men. În 2002, Halle Berry devină fată Bond, în rolul  senzualei Jinx Johnson din „Die Another Day”.

Prestația actriței din „Die Another Day”a fost extrem de reușită, dar în 2005, vedeta de 51 de ani câștigă titlul de „cea mai proastă actriță” cu rolul din Catwoman. Încă de la începutul anilor 2000 și până în prezent, Berry a rămas activă în industria cinematografiei, jucând și producând filme și seriale de televiziune cu buget mare.

Eunice Gayson

Actrița britanică Eunice Gayson a jucat pe scena teatrului din Londra mulți ani.  Gayson este cunoscută mai ales pentru rolul Sylviei Trench, care apare în primele două filme James Bond, „Dr. No”, din 1962, și „From Russia With Love”, din 1963. În ciuda pronunției sale perfecte, vocea ei este dublată de Nikki van der Zyl.

Eunice Gayson (90 de ani) va fi amintită de cinefili ca prima fată Bond. După cele două filme James Bond, Gayson a apărut în mai multe seriale de televiziune britanice, printre care „ Danger Man”, „The Saint”, „The Avengers”, „Before the Fringe” și „The Adventurer”. Gayson a dispărut din viața public pe la mijlocul anilor ‘70, dar a revenit pe micul ecran în 2013, când a participat la MasterChef. Autobiografia ei a fost publicată în 2012.

 

Gloria Hendry

Gloria Hendry și-a început cariera actoricească cu un rol în filmul „Love For Ivy”, în 1968. În 1973, ea a intrat în pielea personajului Rosie Carver în „Live and Let Die”, alături de Roger Moore, afla la primul său film Bond. Gloria Hendry a fost și prima afro-americancă distribuită în rolul unei fete Bond. Când filmul a fost lansat în Africa de Sud, scenele ei de dragoste cu Roger Moore au fost editate din cauza regimului politic.

După „Live and Let Die”, Gloria Hendry (69 de ani) a jucat în câteva producții ale anilor ’70, între care „ Back Caesar”, „Hell Up in Harlem”, „Black Belt Jones”, și „Bare Knuckles”. În 1994 poate fi urmărită în filmul horror „Pumpkinhead II: Blood Wings”, iar în 2012 în comedia „Freaky Deaky”.

Lois Chiles

Lois Chiles și-a început cariera ca model de succes la începutul anilor ‘70. În 1972, a obținut primul ei rol într-un film în „Together for Days”. A urmat-o un rol în „The Way We Were”, unde a jucat alături de Robert Redford și Barbra Streisand. A mai apărut în „The Great Gatsby”, dar și în „ Death on the Nile”. În 1979, a prins rolul de fată Bond, Dr. Holly Goodhead, în „Moonraker”.

După rolul din James Bond, Lois Chiles (71 de ani) și-a luat „concediu” 3 ani de zile. Și-a pierdut fratele mai mic. Când s-a întors pe marele ecran, actrița a prins numai roluri impresionante. Cel mai cunoscut este cel al lui Holly Harwood în serialul „Dallas”. A apărut, de asemenea, în filmul Disney TV „Wish Upon A Star”, din 1997, „Speed ​​2: Cruise Control” din 1997 și într-un episod din „ CSI: Crime Scene Investigation”.

Lana Wood

Lana Wood s-a născut Svetlana Gurdin, dar la debutul ei în cinematografie, cu un rol în filmul „The Searchers”, din 1956, mama ei a cerut ca ea să se cheme Lana Wood, un nume care ar putea fi asociat cu sora ei, Natalie Wood, de asemenea actriță. Lana și-a început carieta în televiziune, apărând într-o serie de seriale, înainte de a fi distribuită în rolul lui Plenty O’Toole, alături de Sean Connery, în filmul „Diamonds Are Forever”, din 1971.

Lana Wood (72 de ani) s-a retras în 1983, dar în 2016 o putem vedea în filmul SF „Subconscious Reality”. Din păcate, în 2017, actrița a rămas pe drumuri, din cauza problemelor financiare. Fanii ei au strâns donații pentru a o ajuta să iasă din impas.

Cum arată acum primele fete Bond. Pe unele timpul nu le-a iertat – Ep. 1

Cum arată acum primele fete Bond. Pe unele timpul nu le-a iertat – ep. 2

 

ARTICOLE SIMILARE

Cum arată fiica adolescentă a lui Răzvan Simion

Tabu Tabu

Incident la Casa Regală. Regina Elisabeta a II-a și-a pălmuit nepotul la o petrecere

Andreea Damian

Mahmureala este o boală. În Germania!

Andreea Damian

Ce mai face și cum arată acum Mirela Stoian, Lila din „Vacanţa Mare”

Andreea Damian

Beyonce, „cenzurată” la concertul dedicat lui Nelson Mandela

Andreea Damian

Protest de Black Friday: activiștii francezi au blocat depozitul Amazon

Dora Constantinovici

Scrie un comentariu