Tabu
PEOPLESlider

Lady Gaga și Bradley Cooper s-au dat de gol! Au fost prinși când se sărutau

Lady Gaga își dă cu stângul în dreptul. Deși neagă că nu există nicio relație de dragoste între ea și Bradley Cooper, partenerul ei din „A Star is Born”, o fotografie care circulă pe rețelele de socializare spune altceva.

Cântăreața de 33 de ani a lămurit deja situația în show-ul lui Jimmy Kimmel, punând astfel capăt zvonurilor, cel puțin aparent. „Oamenii au văzut dragoste, şi ce crezi, asta am vrut să vedeţi. Este un cântec de dragoste, filmul este o poveste de dragoste. (…) Din perspectiva reprezentaţiei, era atât de important pentru noi să fim conectaţi tot timpul. Ce vreau să spun este că mi-am ţinut braţul în jurul lui Tony Bennett timp de trei ani, în turnee. Când cânţi melodii de dragoste asta vrei ca oamenii să simtă”, a declarat Lady Gaga. Dar fanii au prins-o repede cu minciuna.

https://twitter.com/Thesunbest2/status/1101798057652469760

Imaginea cu Gaga și Cooper de la un eveniment a dat-o de gol pe artista laureată cu un premiu Oscar. În imagine, actorul zâmbește, ce-i drept, cam reținut (probabil pentru că a fost fotografiat alături de cântăreață la momentul nepotrivit), și are urme de ruj aproape de gură. Ruj roșu, ca al lui Lady Gaga. Coincidența e prea mare, cred internauții. Iar acesta e numai un indiciu care arată că idila dintre cei doi e mai mult decât un zvon lansat de presă.

Cu toate acestea, niciunul nu s-a obosit să confirme sau să infirme relația dintre ei. În cele din urmă, Irina Shayk a șters-o pe Lady Gaga de pe rețelele ei de socializare, dovadă că nu mai înghite nici ea explicația că cei doi au rămas în rol, chipurile pentru mai bună promovare a filmului. Între timp, Lady Gaga a rupt logodna de impresarul Christian Carino.

În „A Star is Born”, Lady Gaga și Bradley Cooper joacă rolul muzicienilor Ally și Jackson Maine, care se îndrăgostesc unul de altul. Cei doi artiști au lăsat însă impresia că povestea de dragoste s-a mutat de pe marele ecran în viața reală, chimia dintre ei fiind incredibilă.

 

 


ARTICOLE SIMILARE

Sinead O’Connor lucra la un nou album înainte de moartea sa

Tabu Tabu

Celula Session #6 | Poetrip, concert experimental

Ciocîrlan

Denis Ștefan are coronavirus dar fetele lui sunt bine

Tabu Tabu

Kevin Spacey, eșec umilitor. Noul său film a avut încasări de doar 126 $

Andreea Damian

Trucul folosit de prințesa Diana ca să iasă fabulos în fotografii

Andreea Damian

Această poșetă minusculă este noua senzație în 2019

Andreea Damian

Scrie un comentariu