Home > Agenda > Despre femei, bărbaţi şi alte animale

Despre femei, bărbaţi şi alte animale

Simona Tache şi Mihai Radu sunt membrii fondatori ai fanclubului Octavian Paler. S-au cunoscut pe băncile şcolii, la Colegiul Naţional de Astrologie şi Stele-n Ochi “Urania von Nostradamus” şi de atunci, s-au dedicat adevărurilor absconse ale destinului implacabil. După ani şi ani de studiu, au decis: Femeile vin de pe Venus, bărbaţii de la băut. 

Mie nu mi-au făcut horoscopul, că n-aveam bugetul la mine, dar mi-au ghicit că pe 10 decembrie, la ora 19.00, voi fi la The Bankers. Cot la cot cu voi!

TABU: Mă bucur că vă îmi oferiţi acest interviu. Apropo, vă place să daţi interviuri?

Simona: Da, le ador.

Mihai: Nu-i plac. Minte.

Simona: Ba da, îmi plac.

De ce?

Simona: De ce ce? A, de interviuri ziceai? Nu știu, sunt pur și simplu înnebunită după ele. Când văd oameni pe stradă cărora li se ia interviu, mă duc și le smulg microfonul de la gură. Uneori aplic și la joburi, pe la corporații, numai ca să mă întrebe cineva ceva.

Mihai: Minte, ți-am zis. Și nici mie nu-mi plac. Cînd mi se pun întrebări îmi vine să răspund, din instinct, că n-am avut timp să învăț, c-am fost bolnav, că mi-a murit o bunică.

Aţi scris o carte pe nume Femeile vin de pe Venus, bărbaţii de la băut. Vi se pare un titlu catchy?

Simona: Păi, nu vezi ce repede ai pus botul și ne iei interviu?

Mihai: E un titlu prostuț, tălîmbuț, un fel de EBA al titlurilor, deși se vrea și frumos și deștept. N-avem ce să-i mai facem.

Simona: E un titlu foarte frumos, că e al nostru, și până acum a luat numai note mari la școală, a fost și manechin și i-am găsit și job la Luxten, cu 7.000 de lei pe lună. Nu știu câți se mai pot lăuda cu așa titluri, pe bune…

Cartea asta iese la Editura Trei, de 1 decembrie, ziua patriei noastre iubite. E o pură coincidenţă?

Mihai: Da, am vrut să fie o coincidență. Era mișto să defilăm și noi cu cititorii pe sub Arcul de Triumf. Dar n-a vrut Simona, că cică nu e fotogenică pe sub Arcul de Triumf, iar Kiseleff pur și simplu o arată cu 500 de grame mai plinuță, ceea ce e inacceptabil.

Simona: Cu 8 kile mai plinuță. Dar, chiar dacă nu vom defila cu ea pe Kiseleff, măcar are coperta galben-muștar, numai bună să întingi în ea cu micii oferiți de autorități. Iar lansarea o să fie, de fapt, pe 10 decembrie, la ora 19, în The Bankers, pe Șelari nr. 15. Vă așteptăm acolo pe toți, vin și Băsescu cu Ponta.

Pentru cine a deschis mai târziu calculatorul, voi aveţi în Caţavencii o rubrică numită Bătăi în dialog, unde Simona susţine punctul de vedere al femeii asupra unei chestii, iar Mihai, pe al bărbatului. V-aţi lăsat vreodată convinşi de argumentele celuilalt?

Simona: Tot timpul ne lăsăm amândoi convinși, e doar un joc, de fapt, nu e o ceartă pe bune.

Mihai: Eu nu mă las.

Simona: Atunci nu mă mai las nici eu.

Reporter: Cui i-a venit ideea acestei rubrici şi de ce tocmai voi doi? În fond, Simona are bărbat, deci are cu cine să se certe.

Simona: Lui i-a venit. Și și el are nevastă cu care să se certe, să știi, da’ e mai bine să te cerți la serviciu și să ajungi zen acasă decât invers. Cartea asta ne salvează căsniciile.

Mihai: Da, ne salvează căsniciile. Deocamdată sîntem la prima fiecare dintre noi, așa că îți vom zice peste ani dacă le salvează pe toate prin care vom trece.

Reporter:  Care-s relaţiile dintre voi, în afară de faptul că sunteţi co-autori?

Mihai: Da, puțini știu, iar asta sper să rămînă între noi, dar eu și Simona sîntem și parteneri în niște afaceri de milioane de euro. Mă rog, trebuie să facem și rubrica asta la Cațavencii, pentru că milioanele aparțin pasiunii, deci nu vrem să facem bani cu ele.

Simona: Minte. În realitate – și te rugăm să ai mare grijă, căci și asta e supersecret – suntem o echipă de spioni intergalactici, trimiși pe pământ să studiem comportamentul uman. Suntem 12 în echipă, dar, cu ochiul liber, voi, pământenii, vedeți doar doi.

Niște răspunsuri pe bune la întrebarea anterioară aș putea obține?

Simona: În afară de faptul că suntem co-autori, suntem colegi și prieteni și ne înțelegem foarte bine. Adică, practic, nu ne-am certat niciodată până acum în realitate.

Mihai: Minte. Ne certăm tot timpul. Avem noroc cu rubrica asta de război între sexe, că apucăm să ne împăcăm măcar o dată pe săptămână.

Simona: Deci, vezi? Ne înțelegem super!

Reporter: Cui îi vin ideile de subiecte?

Simona: În fiecare săptămână e rândul cuiva să provoace. Aruncăm mănușa alternativ, iar celălalt răspunde.

Mihai: Da, cîteodată aruncăm mănușa atît de tare că ne lovim cu ea.

Simona: Odată, Mihai a aruncat, din greșeală, mănușa plină de rulmenți, că se întorsese de la o bătaie cu niște racheți. Și era să mă omoare, noroc că nu m-a nimerit. A trebuit să mă duc la cineva să mă descânte, ca să-mi revin din sperietură.

Mihai: Iar Simona a aruncat odată cu polonicul.

Simona: Îmi lucram tricepșii și mi-a scăpat.

Nu credeţi c-ar fi fost mai bine să intitulaţi cartea tot Bătăi în dialog, să vă identifice mai uşor fanii?

Simona: Nu. Mai ales că Bătăi în dialog nici măcar nu e de-adevăratelea titlul rubricii, e titlul paginii în care apare ea, dat după un mai vechi almanah Cațavencu. Rubrica nu se numește, de fapt, nicicum, dar am ajuns să-i zicem așa, ca s-o identificăm cumva. În plus, Femeile vin de pe Venus, bărbaţii de la băut e un titlu mult mai bun. Mulțumim colegului Radu Crahmaliuc, care ni l-a dat, în varianta Femeile vin de pe Venus, bărbaţii din Dor-Mărunt. De la Dor-Mărunt la crâșmă n-a mai fost decât un pas, după o zi de brainstorming în care n-am găsit altul mai bun decât ăsta, care era deja foarte bun.

Mihai: Cum ziceam, eu aș fi dat unul mai bun. Mai ales că acum trebuie să-i mulțumim lui Crahma mereu pentru titlu. E destul de complicat. Mai bine nu puneam titlu deloc.

Simona: Te rog să nu mai vorbești așa despre titlu, că o să îl traumatizezi și îi nenorocești viitorul. O să își dea toți banii pe terapie, din cauză că nu l-ai iubit când era mic.

Dacă ar fi lansare cu cântec, ce muzician aţi invita să vă cânte?

Mihai: Am io niște casete acasă.

Simona: Adu una cu Roger Waters. Am văzut că s-a călcat lumea în picioare să-l vadă, plus că putem să legăm evenimentele c-o metaforă scremută, ceva. Putem să zicem, de exemplu, că, odată cu cartea asta, cade și zidul de neînțelegere dintre sexe și lasă loc armoniei și porumbeilor păcii, cu ramuri de măslin în cioc. Ramuri de măslin Volos, că alea îmi plac mie cel mai mult.

Mihai: Kalamata.

Simona: Volos.

Mihai: Nu mai bine păstrăm un moment de tăcere pentru victimele luptelor dintre sexe?

Ce părere aveţi despre femei care se duc la băut, respectiv bărbaţi venusieni?

Mihai: Am o părere foarte bună. Chiar puțin prea bună, deranjant de bună. Am o slăbiciune – așa, existențialist-metafizică – pentru femeile în vîrstă care fumează. Par mișto.

Simona: Proastă. Mai ales despre bărbații venusieni, din cauza cărora nu mai scăpăm nici până-n ziua de azi de Bianca Drăgușanu.

Ce vă cumpăraţi din gârla de bani pe care o veţi încasa din vânzările fabuloase ale acestui viitor bestseller?

Mihai: Îi strîng. La un moment dat vreau să-mi iau niște teniși.

Simona: Îi las mai mulți lui Mihai, că are copilași și tre’ să le pună ceva pe masă, iar, din ce rămâne de la tenișii lui, îmi iau o vilă la Monte Carlo. Și eu, și soțul meu ne vom retrage acolo și vom trăi ca niște oameni obișnuiți.

Există vreun subiect asupra căruia să fiţi de acord?

Simona: Nu ți-am zis? Toate.

Mihai: E ea de acord cu toate. Eu nu sunt, nu ți-am zis?

Simona: Minte.

Articole asemanatoare
Bill Clinton a scris o carte plicticoasă care va deveni serial tv
PIERCE BROWN: e în natura noastră să creăm, să inventăm și să descoperim consecințele abia după o vreme
Unul dintre cei mai mari autori americani, Philip Roth, a murit în vârstă de 85 de ani.
Pascal Bruckner despre colonialism, rasism, multiculturalism și mai 1968 – INTERVIU

Loading...

Despre femei, bărbaţi şi alte animale

by   5 min
4