Din România se pleacă în continuare din cauza sărăciei și totuși, mai există oameni care nu pricep că traiul decent nu este reprezentat de mâncare de proastă calitate și grija zilei de mâine.
Din 2015 până în 2017 înclusiv, 621.623 de români au plecat în străinătate, potrivit Institutului Național de Statistică. Aproape jumătate dintre ei, 300.831, au fost tineri cu vârsta între 20 și 34 de ani. Dintre cei plecați 106.340 sunt copii, adolescenți și tineri cu vârste de până la 19 ani, adică 17% din totalul emigranților din această perioadă – aici.
Citeam săptămâna trecută, în alt studiu realizat de Fundația Friedrich Ebert România, Institutul pentru Cercetarea Calității Vieții și Syndex România că motivul pentru care românii emigrează este sărăcia. Mai exact, 90 la sută dintre români nu câștigă suficient pentru „un trai decent”.
Ce înseamnă trai decent? Păi e simplu: “Conceptul de trai decent presupune, pe lângă acoperirea nevoilor imediat necesare supraviețuirii — adăpost, alimentație —și o serie cuprinzătoare de nevoi curente cum ar fi îmbrăcămintea, igiena personală, educația, îngrijirea sănătății, transportul, comunicațiile, recreerea. Mai înseamnă o alimentație echilibrată și variată, care conține și vită, și pește, nu doar pui ieftin. Înseamnă o ieșire în oraș, prevede o vacanță pe an, un consult anual la stomatolog pentru fiecare, achiziția lunară a 2 cărți, o ieșire la cinema o dată la trei luni, un tuns la coafor o dată la două luni, precum și asigurarea locuinței în caz de dezastre naturale.” Toate acestea nu ar trebui dar SUNT un lux pentru 90% dintre locuitorii frumoasei țări care-și sărbătorește curând centenarul, numită România. Destul de trist. Însă chiar mai trist decât asta mi s-a părut valul de reacții venit din partea oamenilor cărora li se pare natural și firesc să trăiești cu gândul epuizant la ziua de mâine, lucrând pe salariu minim, luptându-te pentru fiecare lucrușor care în alte condiții, în alte țări, cu același volum de muncă, este firesc să îl ai. Tineri crescuți de mama și tata, oameni care nu plătesc chirie, nu au rate la bancă pentru că fie încă locuiesc cu părinții, fie au moștenit din împrejurări mai mult sau mai puțin triste locuința cuiva din familie. Și care-și imaginează că dacă ei pot să trăiască din corn cu cola la 20 de ani, într-un loc de muncă dintr-un birou călduț, aceeași rețetă se aplică tuturor, inclusiv celor care au 40 de ani, muncesc 10 ore pe zi (de cele mai multe ori fizic) și au și copii în întreținere. În schimb, mulți dintre acești oameni se plâng și se îngrijorează pentru că România a intrat ireversibil în perioada de declin demografic. Well, ce să-i faci, așa se întâmplă când ți se pare ani de zile că ești miezul și-apoi vine statistica și-ți dă peste nas. Căci deja e oficial, populaţia rezidentă a României înregistrează o reducere de 80.000 de persoane, începând din 2014, echivalentul a două oraşe mici, conform INS.
Ce-mi scapă mie și ce nu pot să pricep este de ce, vizibil exploatați de către angajatori, românii preferă în continuare să ia partea patronatelor care își încep discursul despre productivitate într-o țară în care deja raportul între salariul câștigat acasă și cel în străinătate este în enorm. În traducere liberă și pe scurt: chiar nu mai merită să rămâi în țară. Și chiar nu mai există nici pentru angajatori varianta comodă de până acum: nu îți convine, angajez pe altcineva. Cine credeți voi că va rămâne acasă să vă ajute pe voi, cei extrem de mulțumiți de o productivitate până acum crescută artificial pe seama muncii prost și extrem de prost plătite, să vă creșteți copiii într-o țară mai curată, mai frumoasă și mai bogată în timp ce copiii ceilalți, ai celor care nu-și permit un trai decent în acest condiții – se zbat pentru ziua de mâine?! De ce se crede românul ajuns îndreptățit să ironizeze celelalte categorii sociale în timp ce urlă că vrea o țară ca afară și se bate cu pumnii în piept că urăște corupția?
Banca Mondială a declarat de curând că România “își pierde tinerii și că se observă o distrugere a joburilor de mijloc. Că există o presiune uriaşă pe clasa de mijloc și ca urmare, avem o inegalitate în creştere în Europa între tineri, care ori nu îşi găsesc de muncă ori au de cele mai multe ori joburi precare, part-time, munca devine fragmentată, joburile se schimbă des, iar aceasta afectează posibilitatea angajaţilor de a-şi lua un credit, a de a-şi face o familie.” Adică pur și simplu pleacă atât de mulți oameni din țară încât fenomenul îi îngrijorează și pe alții și noi tot proști am rămas, tot povestim în continuare că lasă, nu contează, angajăm străini și tot apărăm investitorul de seceta forței de muncă, orice doar să nu-l impozităm cum se face afară – adică acolo unde pleacă ai noștri. Între timp avem un renume atât de bun încât în curând nu va mai dori să vină nimeni să lucreze la noi căci opțiunea migrației devine atractivă atunci când raportul între salariul câștigat acasă și cel în străinătate e de 1 la 5. Iar noi deja suntem jos de tot pe scara asta.