Tabu
LIFESTYLESlider

Kate Middleton i-a „suflat” titlul de sub nas cumnatei sale

Kate Middleton a fost desemnată cea mai influentă persoană din Marea Britanie, potrivit unui sondaj realizat de site-ul eBay. Ducesa de Cambridge i-a suflat titlul de sub nas cumnatei sale Meghan Markle, considerată la rândul ei o apariție fermecătoare de către stiliști. Topul a fost realizat după ce s-au analizat obiceiurile privind cumpărăturile online în Marea Britanie.

Stilul vestimentar al Ducesei de Cambridge din timpul sarcinii a generat mai multe căutări online pe eBay decât orice altă persoană din Marea Britanie în ultimul an. Astfel, căutările pentru haine de maternitate au crescut de trei ori în noiembrie 2017. În luna aprilie a acestui an, căutările pentru piesele vestimentare realizate de Jenny Packham aproape s-au dublat după ce Ducesa a părăsit maternitatea Lindo Wing îmbrăcată într-o rochiță roșie semnată Packham. Pe tot parcursul anului, alegerile lui Kate – Jenny Packham, Alexander McQueen și Seraphine – au generat o creștere de 20% privind căutările pe eBay, adică circa 43 de căutări pe oră.

Pe locul doi în topul celor mai influente figuri regale din Marea Britanie se află Meghan Markle. Stilul adoptat de Ducesa de Sussex a influențat cel mai mult comerțul online în luna mai, câna a avut loc nunta regală cu Prințul Harry., Rochia de mireasă semnată de casa de modă Givenchy a produs o creștere cu până la 60% a căutărilor pe eBay – 55 de căutări pe oră. Cea de-a doua rochie de mireasă, cu umerii goi, a generat de două ori mai multe căutări pentru creațiile designerului Stella McCartney.

Prințesa Charlotte, care a ocupat prima poziție în 2017, a ajuns pe locul trei. Coronița de domnișoară de onoare pe care a purtat-o la nunta unchiului ei, prințul Harry  a generat o creștere cu 60% a căutărilor pentru produse similare pe eBay.co.uk. Și rochița roz, semnată Carolina Herrera, pe care a purtat-o la Trooping the Color în luna iunie, a fost, de asemenea, populară, iar căutările pentru acest model aproape că s-au dublat.

 

 

ARTICOLE SIMILARE

Eurovision 2022 | Primele 10 țări calificate în finală

Andreea Damian

La trei luni de la divort, Andrei Zaharescu si-a refacut viata! Vezi cine este iubita lui

realitatea

Au apărut primele imagini cu cel mai așteptat serial din 2023. Când va fi lansat ultimul sezon din The Crown

Andreea Damian

Ioana Năstase, detalii șocante despre bătaia încasată: „Nu ştiam dacă mai ies vie!”

Andreea Damian

Nea Mărin iese la pensie. Ce planuri are coregraful

Andreea Damian

Idei fresh: Costume in tendinte pentru petrecerea de Halloween

realitatea

1 comentariu

Scrie un comentariu