Tabu
lifestyle

Satul de bataie, LUCIAN BUTE se insoara! FOTO cu iubita …pentru care a uitat-o pe GINA PISTOL

Dupa ce sadicul boxer britanic Carl Froch l-a batut ingrozitor, Lucian Bute isi indreapta gandul spre zonele luminoase ale existentei, mai ales ca a inceput sa vada din nou cu ochiul stang, tumefiat de pe urma luptei de pomina de la Nottingham.

Lucian Bute (32 de ani), fost campion mondial la box profesionist, s-a decis să se aşeze la casa lui. Anul viitor va face nuntă mare cu logodnica sa, Elena Aprozeanu (28 de ani). Surse din apropierea pugilistului ne-au dezvăluit că acesta a cerut-o deja în căsătorie pe frumoasa Elena, o bruneta senzuala. (Asta chiar daca, pe vremuri, sportivul era mare fan al blondutei Gina Pistol!)

Potrivit unor surse de încredere din apropierea lui Lucian Bute, valorosul pugilist intenţionează ca anul viitor să facă un pas important în viaţa lui. E vorba de căsătoria cu frumoasa Elena Aprozeanu, cu care are o relaţie de mai bine de şapte ani. Bute ar fi cerut-o în căsătorie pe Elena la puţin timp după meciul pe care l-a pierdut în faţa britanicului Carl Froch, prin KO, pe 26 mai, la Nottingham, luptă la care a asistat şi iubita lui.

Şi-a cerut deja iubita în căsătorie

“Planul lui este să se căsătorească anul viitor. Nu ştiu exact dacă a cerut-o în căsătorie pe Elena, dar e foarte posibil ca el să fi făcut şi acest pas. Relaţia cu Elena datează de multă vreme şi amândoi se înţeleg din priviri”, a declarat sursa Libertăţii. Prezenţă discretă, Elena a apărut în public alături de Lucian doar la evenimentele foarte importante din viaţa lui. În urmă cu aproape doi ani, cel supranumit “Frumuşelul” le-a prezentat- o părinţilor săi pe Elena, aceştia fiind încântaţi de alegerea făcută de fiul lor.

Altfel, Lucian pleacă astăzi în Canada, la Montreal, după vacanţa petrecută acasă, la Galaţi.

Îi va cununa primarul Emanoil Savin

Naşul de cununie al lui Lucian Bute va fi bunul său prieten Emanoil Savin, primarul oraşului Buşteni. “Atunci când Lucian va decide să facă acest pas, pentru mine va fi o reală bucurie să-i fiu naş. Îi voi organiza o nuntă ca-n poveşti. Ca pentru un mare campion!”, a declarat Savin cu ceva timp în urmă.

Mai mult: Lucian Bute s-a decis: se însoară vara viitoare cu iubita sa, Elena – Alte sporturi | Libertatea.ro

ARTICOLE SIMILARE

Colin Farrell s-a despărțit de iubita lui

realitatea

Britney Spears, acuzată de hărțuire sexuală

realitatea

Scandal la NUNTA: Nicoleta LUCIU nu si-a invitat tatal! Afla de ce!

CONCURS: Septogal iti protejeaza gatul in mod natural!

realitatea

Ghici cine…

realitatea

Leonard Miron: «Voi avea un copil cu o femeie»

Scrie un comentariu