Tabu
lifestyle

Radu Jude, dublu premiat la Festivalul de la Sofia

 Debutul în lung metraj al regizorului Radu Jude, Cea mai fericită fată din lume, prezentat în Competiția Festivalului Internațional de Film de la Sofia (9-15 martie) a încântat juriul criticilor de film, obtinând Premiul FIPRESCI.

Filmul lui Radu Jude adaugă astfel încă un premiu în palmaresul început în urmă cu o lună la Festivalul de la Berlin, cu Premiul C.I.C.A.E (Confédération Internationale des Cinemas d’Art et d’Essai). Pe lângă prezența alături de alți 11 regizori în Competiția Internațională a Festivalului de la Sofia, Radu Jude a fost prezent, împreună cu producătoarea Ada Solomon, și în cadrul Sofia Meetings – una dintre cele mai importante piețe de industrie cinematografică din sud estul Europei, axate pe întâlniri și pitch-uri ale profesioniștilor din industria de film. Proiectul lor, Toata lumea din familia noastră (scris de Corina Sabau și Radu Jude), a fost desemnat Cel mai bun proiect prezentat în cadrul Sofia Meetings.

 Este al doilea an consecutiv când Ada Solomon obtine acest premiu, anul trecut proiectul câștigător fiind Medalia de Onoare (scris de Tudor Voican, regia Călin Netzer). Premiul se acordă în urma votului profesioniștilor din industrie prezenți la prezentarea proiectului.

În acest an peste 45 de profesioniști din toată lumea au participat la Sofia Meetings și au votat unul dintre cele 22 de proiecte selectate și prezentate în cadrul întâlnirilor din această ediție. Toată lumea din familia noastra obține astfel prima recunoaștere internațională, la puțin timp după excluderea sa dintre câștigătorii ultimei sesiuni de concurs organizate de Centrul Național al Cinematografiei, pe motivul ambiguu de „conflict de interese”.

ARTICOLE SIMILARE

INTERVIU IMAGINAR: Karl Lagerfeld

realitatea

Spice Girls s-ar putea reuni din nou

realitatea

Mark Wahlberg are ca suvenir un penis de artificial uriaș

realitatea

Benicio del Toro și-a pierdut virginitatea la 13 ani

realitatea

Peste 100 de fotografii cu Marilyn Monroe, scoase la licitație

realitatea

La 9 ani, Quvenzhané Wallis este cea mai tânără actriţă nominalizată vreodată la Oscar

Scrie un comentariu