Home > Agenda > Cinema. Mitologii subiective

Cinema. Mitologii subiective

Unii au au văzut Casablanca de zeci de ori. Toți știu ce înseamnă durerea revederii fostei iubite într-un colț al lumii, toți știu zâmbetul amar al lui Bogart, toți știu fiecare cută a trenciului celebru și toți știu nostalgia acelui “We’ll always have Paris” sau “Play it once, Sam. For old times’ sake”. Unii au suspinat la Micul Vagabond interpretat de Chaplin în Luminile orașului atunci când acesta îi face curte într-un mod înduioșător unei florărese oarbe.

Toți au oferit cândva trandafiri. Unii, atunci când au văzut Vrăjitorul din Oz, au plâns la replica: „Inimile nu vor fi niciodată practice până când nu vor fi făcute să nu se mai frângă”. Unii, văzând Hoți de biciclete, Mamma Roma sau Totul despre mama mea, și-au sunat părinții sau copiii și le-au spus cât de mult îi iubesc. Nu s-au ferit o clipă să devină melodramatici. Unii au înțeles atunci când au văzut Un tramvai numit dorință că singurătatea și lipsa iubirii pot duce le nebunie. Alții au văzut în Brando pe cel mai mare actor.

Unii, văzându-le pe Gelsomina din La Strada sau pe Cabiria din Nopțile Cabiriei, și-au dorit să le strângă în brațe. Unii, văzând Cuvântul lui Dreyer sau Ivan Rubliov și Călăuza ale lui Tarkovski, au început să creadă. Unii, văzând Vertigo al lui Hitchcock, au înțeles diferitele forme ale obsesiei. Unii au iubit-o instantaneu pe frivola Sugar Kane din Unora le place jazzul și și-au făcut-o icon. Unii, după ce au văzut Cu sufletul la gură sau Jules și Jim, și-au luat tricouri în dungi, șepcuțe și au pornit la plimbare.

Unii au revăzut de nenumărate ori Noaptea, Aventura și Eclipsa ale lui Antonioni, încercând să prindă toate subtilitățile inimii. Unii au văzut în eroinele din Ce s-a întâmplat cu Baby Jane? niște regine, în ciuda căderii lor. Unii, văzând Persona, au rămas fascinați și nu s-au ferit să-i pună eticheta de capodoperă. Unii au înțeles perversitatea răului datorită filmului Reconstituirea. Unii au revăzut Nașul nu pentru uriașul Brando, ci pentru a-i urmări privirea lui Pacino când rostește „Mă întreb care dintre noi e naiv, Kate?” Unii au tremurat la Salo văzând până unde poate duce cruzimea.

Unii, datorită Åžoferului de taxi, au învățat să privească altfel violența. Unii, văzând Annie Hall sau Manhattan, au putut să se autopersifleze în orice situație dramatică. Unii s-au îndrăgostit de un titlu ca Vorbe de alint. Unii au mers mii de kilometri doar ca să întâlnească pe cineva drag după ce au văzut Paris, Texas. Unii și-au făcut abonament la cinematecă după ce au văzut Cinema Paradiso. Unii nu și-au mai îngrădit niciodată imaginația din cauza filmului Edward Mâini de foarfecă. Unii au privit norii minute întregi din cauza filmelor lui Gus van Sant.

Unii au învățat toate replicile din filmele lui Tarantino și le folosesc în cele mai neașteptate situații. Unii au privit împietriți cum Von Trier nu s-a sfiit să le arate pe Emily Watson, Nicole Kidman și Bjork în cele mai răvășitoare secvențe din cinematografia modernă și l-au iubit și detestat în același timp. Unii au rămas cu inima cicatrizată după o Iubire imposibilă.

Unii au învățat să danseze tango de dragul unei secvențe din Parfum de femeie. Unii au început să facă jucării și să le ofere cadou necunoscuților după ce au văzut Amélie. Toți aceștia n-au încetat niciodată să trăiască într-o poveste. Acea poveste se numește Cinema.


Comenteaza acest articol

Cinema. Mitologii subiective

by realitatea   2 min
0