Tabu
lifestyle

Vica Blochina da vina pe Adina Alberts pentru sanii ei mutilati

Vedeta spune că medicul Adina Alberts, iubita miliardarului Viorel Cataramă, i-a uitat o bucată de aţă chirurgicală după operaţie

La şase luni după ce şi-a pus silicoane, sânii Victoriei Blochina arată înfiorător. Ziarul Click! a intrat în posesia unei fotografii care vorbeşte de la sine. În poza care a fost făcută chiar ieri se observă o cicatrice urâtă extinsă pe aproape jumătate din sânul stâng, dar şi un fir de aţă chirurgicală pe care medicul a omis să-l mai scoată după operaţie.
„Da, am cicatrice oribilă şi mi-a uitat o bucată de aţă în sân. Aceste cicatrici nu pot fi scoase nici măcar cu laserul. Când le-a văzut, la ultimul control, dr. Alberts a zis că trebuie să mi le taie, dar eu nu mai am curajul să mă operez la ea”, a spus vedeta de la Antena 2, izbucnind în plâns la telefon.

Luni seara, dr. Alberts a trimis un comunicat prin care anunţa că o va acţiona în instanţă pe Vica. Medicul îşi acuză pacienta că nu a respectat indicaţiile sale după operaţie. „Nu a purtat bustieră, a făcut efort fizic, nu a venit la cabinet pentru control. Dacă pacienta acuză dureri, este mai indicat să se prezinte la medic în loc de emisiuni tv”, se arăta în comunicatul trimis de clinica CareZone. În apărarea sa, medicul a trimis fotografii cu Vica înainte şi după operaţia la sâni, pentru a se vedea clar care sunt „diferenţele”.

‭ioana ginghina si ruxandra

ARTICOLE SIMILARE

David și Victoria Beckham și-au luat cadouri “ieftine” de Crăciun

realitatea

Şerban Ionescu, in stare foarte gravă! Are creierul “topit”

Adrian Mutu își va deschide un magazin vestimentar în Pitești

realitatea

INNA in deruta: Impresarul si iubitul o paraseste pentru alta SOLISTA? Uite cum arata si cum canta LUCIA!

STEFAN BANICA despre divort! Planurile lui de viitor

Jamie Foxx:”Dacă i-ar fi făcut asta fiicei mele, Polanski n-ar fi apucat să fie judecat”

realitatea

Scrie un comentariu