Tabu
LIFESTYLEWhat's hot

CE SIMTE CU ADEVĂRAT DAN CAPATOS pentru BIANCA DRĂGUŞANU!

Declaraţia lui Bote vine la scurt timp după ce Vlădău s-a declarat deranjat de faptul că designerul a comentat relaţia bunului lui prieten, Victor Slav, cu Bianca Drăguşanu, în emisiunea lui Capatos.

“În emisiunea respectivă nu s-a spus, de fapt, nimic. Spre exemplu, Capatos, care o urăşte la propriu, a vorbit numai de bine despre ea. Eu am zis că, şi asta a fost şi burtiera, cred că se iubesc. Eu nu l-am pus la colţ pe Vlădău, nici nu aveam pe cine. Nici nu am vrut să intru în emisiune, dar au insistat de m-au terorizat! Am fost singurul din emisiune care a spus că relaţia lor va dura. Iar Capatos, repet, care nu o suportă şi s-a enervat pentru notificarea în care le interzice tuturor să mai vorbească despre ea sau despre Victor şi a zis că a sfidat presa, televiziunea şi, de altfel, pe toţi care au ajutat-o mereu, chiar şi aşa, el a spus în final să îi lăsăm în pace”, a declarat Cătălin Botezatu în exclusivitate pentru ziarulring.ro.

ARTICOLE SIMILARE

Vreau un tatuaj! Ce trebuie sa stiu inainte?

realitatea

Mihaela Rădulescu, scadal cu fanii pentru un iaurt expirat

MIOARA ROMAN se destăinuie! ADEVĂRATUL MOTIV pentru care a DIVORŢAT de PETRE ROMAN!

Europenii consumă resurse naturale care aparţin generaţiilor viitoare, potrivit unui raport WWF

Andreea Damian

Alergiile se pot declanșa prin sărut și contact sexual

realitatea

Virginitatea la Hollywood

Scrie un comentariu