Tabu
lifestyle

Gigel Ştirbu, în apărarea lui Lars Von Trier şi a democraţiei tinere

Disputa Nymphomaniac a ajuns, în cele din urmă, în cel mai înalt for al culturii din România. Ministerul Culturii. Am primit la redacţie comunicatul de presă care reflectă poziţia domnului Ştrbu în privinţa acestui subiect. Iat-o:

”Regret decizia Comisiei de raiting din cadrul Consiliului Național al Cinematografiei de a interzice difuzarea în cinematografe a filmului Nymphomaniac vol II, prin acordarea clasificării IM-18-XXX. Hotărârea Comisiei este cu atât mai bizară cu cât prima parte a acestui film –Nymphomaniac vol.I– a primit clasificarea IM-18 și rulează în cinematografe din 17 ianuarie 2014.

Regizorul filmului Nymphomaniac, danezul Lars von Trier, este o personalitate recunoscută și apreciată la nivel mondial pentru activitatea sa regizorală. Producțiile sale au primit numeroase premii din partea unor jurii prestigioase. Nu cred că noi ar trebui să-i negăm valoarea prin interzicerea difuzării în cinematografe a acestui film.

Într-adevăr, înțeleg că filmul Nymphomaniac include scene explicite, uneori șocante, din spațiul intim, care sunt, în principiu, subiecte tabu. Însă criticii de film recomandă spectatorilor să își concentreze atenția mai degrabă asupra dramei profunde pe care o expune această peliculă. Opinia mea este că spectatorii cu vârsta de peste 18 ani au capacitatea de a discerne și de a interpreta acest film în sensul pe care însuși regizorul Lars von Trier îl propune.

În cazul în care Comisia de raiting își reconfirmă decizia, România va fi singura țară din Europa care interzice difuzarea acestei pelicule în cinematografe. Eu, însă, îmi exprim speranța că membrii Comisiei vor lua decizia înțeleaptă de a permite prezentarea acestui film publicului larg, în cinematografe.

Nu în ultimul rând, aș dori să atrag atenția asupra faptului că suntem o democrație tânără și că orice formă de cenzură ne poate trimite cu mulți ani în urmă pe scara istoriei.”

Gigel Știrbu, Ministrul Culturii.”

ARTICOLE SIMILARE

Lindsay Lohan, însărcinată?

realitatea

Prajitura-surpriza, desert magic pentru sfarsit de saptamana in familie!

Nuami Dinescu

realitatea

Morgan Freeman, incestuos?

realitatea

Ce tratamente cosmetice ciudate folosesc vedetele de la Hollywood

realitatea

Amy Winehouse era nevoită să cumpere afecţiunea lui Blake Fielder-Civil

realitatea

1 comentariu

Scrie un comentariu