Era vara anului 1993. Anca Lupu avea 26 de ani, iar Marian SabÇŽu 23. Locuiau în Ploiești, erau împreunÇŽ de trei ani și aveau un magazin de haine pe care îl aprovizionau din străinătate. Turcia devenise o destinație comunÇŽ, așa că Marian a plecat la Praga împreunÇŽ cu câțiva amici să aducă haine de acolo. Într-o dimineațÇŽ, poliția i-a arestat pe toți pentru a găsi vinovatul pentru violul care avusese loc în hotelul lor.
Au avut dreptul la un singur telefon. Marian a sunat-o pe Anca: „În hotelul în care stăteam a avut loc un viol, suntem toți la închisoare. Te rog ajutÇŽ-mÇŽ, sunt nevinovat!” Primul gând al AncÇŽi când a auzit cuvintele înnecate ale iubitului a fost cÇŽ trebuie sÇŽ ajungÇŽ la el și sÇŽ încerce sÇŽ-l salveze. În câteva zile totul era stabilit. „Mi-am luat o excursie, cu biletul doar pentru dus, pentru cÇŽ nu știam cât va trebui sÇŽ stau”, își amintește ea. De magazin urmau să se ocupe surorile. Tatăl a susținut-o. „M-aș fi dus oricum, dar dupÇŽ ce mi-a spus-o și el, am simțit cÇŽ ceea ce urma sÇŽ fac era bine.”
Când a ajuns la Praga, Anca purta o pereche de sandale Salamandra pe care și le amintește limpede – împletite, din barete verzi și mov –, colanți ciclam cu fluturi turcoaz și un tricou lung de aceeași culoare. Nu mai fusese niciodată acolo și nu știa unde era închis Marian. A pornit aiurea pe jos și s-a oprit în fața unei vile mai departe de centru, care părea potrivită pentru cei 500 de dolari pe care-i avea la ea. Hotelul era plin de americani gÇŽlÇŽgioși.
Patroana a condus-o cÇŽtre camerÇŽ, scrutând-o din cap pânÇŽ în picioare. I-a privit sandalele și când au ajuns în dreptul ușii i-a spus cÇŽ este cea mai chic femeie din hotel. Anca a zâmbit ușor. „ArÇŽtam bine, dar mÇŽ simțeam extrem de singurÇŽ și îngrozitor de vulnerabilÇŽ. Åžtiam însÇŽ cÇŽ singura mea șansÇŽ era sÇŽ nu mÇŽ las înghițitÇŽ de aceastÇŽ stare.” Prima destinație a fost la Ambasada României, a cÇŽrei adresÇŽ o aflase de la angajații hotelui, care i-au schițat un traseu.
Pe drum a intrat într-un magazin și a cumpÇŽrat o sticlÇŽ de Martini cu 10 dolari. Când a ajuns, i-a spus portarului cÇŽ vrea sÇŽ intre în audiențÇŽ la ambasador. Odată intrată în biroul acestuia, a pus sticla pe masÇŽ și i-a spus pe nerÇŽsuflate: „BunÇŽ ziua, numele meu este Anca Lupu. MÇŽ aflu aici pentru cÇŽ iubitul meu a fost închis pentru un viol care a avut loc în vila în care era cazat. Nu știu nici măcar în ce penitenciar este.
A avut dreptul la un singur telefon. VÇŽ rog sÇŽ mÇŽ ajutați!” Ambasadorul, un bărbat pe la 45 de ani, o privea de parcă ar fi fost tatăl ei. Apoi a pus mâna pe telefon și a format niște numere. „Mi-a aranjat o întâlnire cu un avocat și un translator. I-am mulțumit și am plecat. MÇŽ simțeam îngrozitor de tristÇŽ, dar și inexplicabil de puternicÇŽ. O putere care nu era a mea, dar care îmi ghida pașii”. A doua zi, s-a întâlnit cu cei doi în fața ambasadei. Avocatul aflase unde era închis Marian și urma s-o ducă la el. S-au urcat într-un taxi și pe drum i-au explicat cÇŽ pânÇŽ la judecatÇŽ nu aveau cum sÇŽ influențeze mersul lucrurilor, dar că vor urmări procesul și vor interveni dacă nu decurge obișnuit.
Marian era reținut preventiv, iar dacă era nevinovat va fi, cu siguranțÇŽ, eliberat. „Eram șocatÇŽ de bunÇŽtatea lor”, își amintește Anca. „Nicio secundÇŽ n-am simțit cÇŽ m-ar judeca. Eu și Marian nu eram casÇŽtoriți, eu arÇŽtam mai mult ca o puștoaicÇŽ decât ca o femeie și nu aveam niciun fel de garanție finaciarÇŽ sau de un alt fel”. Au lăsat-o la penitenciar după ce i-au explicat gardianului de ce venise. Acesta a condus-o prin subsolurile închisorii spre celule. Era pentru prima dată într-o închisoare și pÇŽșea apÇŽsat, cu privirea înainte. Au ajuns în dreptul celulei în care era închis Marian, dar nu s-au oprit. Au continuat pe un hol întunecos, unde i s-a spus sÇŽ aștepte.
Peste câteva secunde a apărut și el. Anca știa cÇŽ Marian e nevinovat, dar gândul cÇŽ acest lucru nu era sinonim cu eliberarea o întrista teribil. Nu i-a împÇŽrtÇŽșit însă temerile ei. „Îmi spunea printre lacrimi cÇŽ nu e vinovat și mÇŽ ruga disperat sÇŽ fac tot ce pot ca sÇŽ-l scot de acolo.” Întrevederea a durat 10 minute. „M-am plimbat prin oraș gândindu-mÇŽ la oamenii pe care îi cunoscusem, la ajutorul lor necondiționat și m-am întrebat dacÇŽ toate aceste întâmplÇŽri vor avea un rezultat palpabil”, spune Anca.
„Simțeam cÇŽ de acolo nu mai îmi rămânea altceva de făcut decât să aștept. Incredibilul meu se epuizase.” A doua zi a plecat spre casă. A așteptat neliniștită un rÇŽspuns, care a venit abia după douÇŽ sÇŽptÇŽmâni, prin telefon. Marian fusese eliberat. Victima identificase agresorul în grupul de români și acesta urma să facă șapte ani de pușcărie. Peste doi ani, Anca și Marian au călătorit împreunÇŽ la Praga, de unde au cumpărat o păpușă Kiss cu pÇŽr roz pentru fiica Ancăi. Sunt împreunÇŽ de atunci, iar de trei ani sunt cÇŽsÇŽtoriți.