Ne-am cunoscut pe 1 mai 1998. Plecasem la mare cu niște prietene și voiam să mă distrez pentru că tocmai terminasem facultatea la Paris. Eram singură deja de câțiva ani, pentru că cei patru ani de facultate au fost atât de intenși încât n-am avut timp să mă gândesc la o relație. Am ajuns la mare și în prima seară am primit vizita unor prieteni printre care se afla și un băiat pe care nu-l cunoșteam.
Nu l-am observat deloc la început și nici nu-mi trecea prin cap ce avea să urmeze. În timpul serii a început să vorbească cu mine și să-mi povestească despre el. Venea dintr-o lume pe care nu o cunoșteam, nu o înțelegeam și nu mi-a creat atunci, în prima seară, nicio impresie. Mai târziu, ne-am dus într-un club, unde am avut o criză groaznică de gastrită. Mă durea stomacul îngrozitor și de abia mă țineam pe picioare. Stăteam singură pe un scaun și încercam să mă liniștesc.
M-a întrebat ce am și imediat ce i-am explicat și-a pus palma pe stomacul meu și mi-a zis „uite, o să te încălzesc eu cu mâna și poate o să-ți treacă”. Mi-aduc aminte perfect și azi de acel gest, deși au trecut de atunci mai bine de zece ani. Trăiam de atâția ani singură, departe de casă, și nu eram obișnuită să aibă cineva grijă de mine. Nu ne-am mai văzut o perioadă, și, prin iunie, m-am dus într-o seară să văd un film la niște prieteni.
L-am revăzut acolo și m-am uitat mai atent la el. Era foarte fin, avea niște ochi blânzi și o privire senină și caldă. M-am gândit că trebuie să fie un om bun și tandru și am realizat cât de mult îmi lipsea prezența unui om alături. Trecuse atâta timp de când trăiam singură încât aveam senzația că nici nu mai știu cum să mă comport cu un bărbat. În seara aia, când am plecat, m-a rugat să-l duc până acasă și, după ce ne-am urcat în mașină, am condus aproape instinctiv la mine acasă.
Nu se aștepta. A fost o nebunie să iau acasă un băiat despre care nu știam nimic. Nu știu nici azi de ce am făcut-o. Mi-am zis că nu am nimic de pierdut și am avut încredere în instinctul meu. Åži el m-a surprins foarte tare, căci nu a vrut să doarmă la mine și, spre dimineață, mi-a zis că dacă vreau să fiu cu el, să merg să dorm eu la el. Åži m-am dus.
Am intrat la 7 dimineața într-o casă necunoscută. Ne-a deschis sora lui. În sufragerie era și mama lui și toți mă priveau curioși. Îmi venea să intru în pământ de rușine că apar așa în casa unui băiat pe care nu-l cunoșteam. Era contrar tuturor principiilor învățate de la părinții mei. A fost o nebunie care se putea termina prost.
Dar instinctul meu îmi spunea că nu greșesc.Am dormit în brațele lui. Nu știam atunci că așa voi dormi următorii 6 ani. Ne-am trezit la prânz și m-a rugat să-l duc la repetiții. Când ne-am revăzut seara, mi-a spus că nu e pregătit pentru o relație și mai bine o lăsăm așa. Nu-mi venea să cred. Am rămas interzisă și mă gândeam că am fost o proastă și m-am lăsat luată de val. Mi-era rușine de mine, de ce făcusem, de familia lui care mă văzuse.
M-am hotărât să mă lupt și să-i arăt că nu vreau doar o simplă aventură. Ne vedeam dar el era rece și indiferent. Abia pe la sfârșitul verii am început să ne vedem mai des. Îmi închiriasem o garsonieră dublă în centru și i-am spus că, dacă vrea să ne mutăm împreună, avem unde sta. Nu aveam încă mobilă, doar o canapea extensibilă și două fotolii, dar era casa mea și eram foarte fericită. L-am invitat de Crăciun la mine deși nici brad nu aveam.
Åžtia că eu îmi petrec Crăciunul în familie și mi-a spus că o să vină cu mine la masă la familia mea. Când am plecat de la ai mei a venit cu mine acasă și am dormit amândoi pe canapeaua din sufragerie. Dimineața mi-a spus că o să rămână și seara s-a întors cu bagajele. Am trăit împreună aproape șapte ani. Ani în care am dormit în fiecare noapte în brațele lui, ani în care fiecare zi a fost o bucurie și o binecuvântare.
În fiecare seară mă culcam fericită și dimineața mă trezeam râzând, știind că am lângă mine un bărbat care mă iubește așa cum nu credeam că cineva poate iubi. Într-un an, după ce ne-am despărțit, vrând să uit de durerea despărțirii, am plecat în preajma zilei lui, departe, la Las Vegas. Ar fi fost prima oară când n-aș fi fost prezentă. Cu câteva zile înainte de ziua lui, m-a sunat. Avea probleme cu colaboratorii și se simțea singur și abandonat.
M-a rugat să fac un efort să mă întorc mai devreme ca să fiu cu el la petrecerea aniversară. Nu voiam să vin, pentru că știam că ne va durea pe amândoi. A insistat și, pentru că știam că trece printr-o perioadă foarte grea, m-am hotărât să mă întorc. Mi-am schimbat biletul și am zburat 20 de ore din celălalt capăt al lumii ca să fiu cu el.
Am aterizat la București la ora 20, m-am schimbat și m-am dus direct la ziua lui. Eram atât de obosită încât de-abia mă țineam pe picioare. Am ajuns acolo și deodată m-am simțit străină, stingheră. Deși erau numai prieteni, simțeam că, într-un fel, eu nu mai fac parte din viața lui.
Nu știu dacă a realizat efortul care l-am făcut și nici nu mai contează. Am făcut-o pentru el și nu-mi pare rău, căci am fost iubită așa cum numai în filme mai vedem azi. Åži asta merită orice sacrificiu.