Tabu
HEALTH

Ce conține supa pe care o consumă cea mai longevivă familie din lume

Această supă este savurată de ani de zile de familia Melis, care deține recordul mondial (Guinness World Record) pentru cea mai mare vârstă însumată pentru nouă frați în viață, notează Express.co.uk, care a arătat, pas cu pas, cum se prepară o versiune a celebrei rețete.

În 2012, când recordul le-a fost atribuit, vârsta totală a celor nouă frați era de 861 de ani, iar cel mai în vârstă dintre ei avea 109 ani.

S-a raportat că familia consuma zilnic la prânz supa, pâine și un pahar de vin roșu.

Inclusiv un medic a lăudat pe TikTok supa minestrone, despre care a spus că poate reduce colesterolul, poate îmbunătăți sănătatea intestinală, poate sprijini gestionarea greutății și poate reduce riscul de cancer al unei persoane.

Rețeta de minestrone prezentată Express.co.uk este o versiune de primăvară a unui guru culinar, Mary Berry, care a descris-o spunând despre acest preparat că „valorifică la maximum legumele de primăvară“.

Rețeta necesită mai puțin de 30 de minute pentru a o pregăti și puțin mai puțin de o oră pentru a o găti.

Ingrediente (pentru trei porții)

O lingură și jumătate de ulei de măsline

20 g de unt

O ceapă mare, tăiată mărunt

Jumătate de praz, tăiat în două pe lungime și feliat subțire

125 g de cartofi, curățați de coajă și tăiați mărunt

Două bețișoare de țelină, tăiate mărunt

100 g de varză

Un litru de supă de pui, de vită sau de legume

200 g de roșii tocate

Sare și piper

O lingură de pesto verde (opțional)

Cum se prepară

Se curățată cartofii și se taie bucăți, la fel și restul legumelor.

Într-un vas mare se încinge uleiul și untul apoi se adăugă ceapa, prazul și cartofii și se sotează timp de aproximativ cinci minute.

Legumele se lasă să se gătească până când încep să se înmoaie, amestecând din când în când pentru a evita ca acestea să se lipească de tigaie, în special când vine vorba de cartofi.

Odată ce aceste legume s-au înmuiat ușor, adăugați țelina și mai gătiți câteva minute.

Eu le-am lăsat să se gătească aproximativ încă cinci minute”, spune Angela Patrone, care a explicat pentru sursa citată cum a preparat celebra supă, precizând că fiecare rețetă de minestrone este ușor diferită:

„Nu vă fie teamă să vă faceți propria variantă, adăugând diferite legume, paste sau fasole!”.

Sursa: Tabu.RO

ARTICOLE SIMILARE

Detoxifierea: Curatenia de primavara a organismului (partea 1)

realitatea

La ce riscuri te supui dacă te trezești des în timpul nopții

Andreea Damian

Semnele alergiei la ambrozie și metode de tratare

Andreea Damian

Simptome care ar trebui să te trimită imediat la medic – partea I

Andreea Damian

Dieta cu sirtuina: „Ma iubesc acum mai mult ca oricand” – Adele

realitatea

Polifagia: care sunt semnele și cauzele acestei nevoi excesive de a mânca?

Andreea Damian

Scrie un comentariu