Tabu
PEOPLESlider

Regina Elisabeta a II-a, la prima acțiune publică de la începutul pandemiei. Cum a fost surprinsă

Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii a avut joi prima sa activitate publică în afara reşedinţei sale oficiale de când a început pandemia COVID-19. Suverana a ieșit fără mască de protecție, deși virusul nu a dispărut!

Suverana, în vârstă de 94 de ani, a fost însoţită de nepotul ei, prinţul William, în timpul unei vizite la Laboratorul de Ştiinţă şi Tehnologie a Apărării (Dstl), Port Down, în apropiere de localitatea Salisbury, unde a discutat cu cercetători care se ocupă, printre altele, şi de combaterea pandemiei COVID-19 în Marea Britanie.

Acest laborator militar secret a identificat agentul neurotoxic Noviciok cu care în acelaşi oraş au fost otrăviţi cu doi ani în urmă fostul agent dublu rus Sergei Skripal, împreună cu fiica sa, Iulia.

Palatul Buckingham a declarat că regina a decis să nu poarte o mască după ce și-a consultat proprii medici și oameni de știință la unitatea de cercetare militară Porton Down. Pentru vizita reginei la acest laborator au fost luate măsuri excepţionale pentru a o proteja de COVID-19, toate persoanele care au intrat în contact cu ea fiind anterior testate.

După declararea „lockdown-ului” naţional, Regina Elisabeta a rămas la reşedinţa sa de la Castelul Windsor, de unde şi-a îndeplinit de la distanţă obligaţiile prin legături video sau telefon. Familia regală a fost afectată direct de pandemie în martie, când prințul Charles, fiul cel mare al reginei Elisabeta a II-a și moștenitorul tronului britanic, a fost testat pozitiv pentru coronavirus.

ARTICOLE SIMILARE

Aceşti pantofi sport sunt confecționaţi din zaț de cafea

Andreea Damian

Descopera beneficiile sexului tantric!

realitatea

Ioana Ginghină și Răzvan Fodor, din nou colegi

Tabu Tabu

Românii pleacă fără să se mai uite înapoi și noi ne prefacem că nu știm că sărăcia îi alungă din țară

Dora Constantinovici

Snoop Dogg își va lansa propriul vin în această vară

Andreea Damian

David Duchovny şi Tea Leoni s-au despărţit

realitatea

Scrie un comentariu