Tabu
LIFESTYLEWhat's hot

DRAMA unei mari actrite – VALERIA SECIU

Valeria Seciu, fosta soţie a regretatului Octavian Cotescu, trece prin momente cumplite. Actriţa Teatrului Bulandra şi-a anulat spectacolele, întrucât suferă de singurătate şi, mai mult decât atât, de ceva vreme, se confruntă cu o boală chinuitoare.

După moartea celebrului Octavian Cotescu, Valeria Seciu a rămas singură. De mai bine de douăzeci şi nouă de ani, îndrăgita actriţă a teatrului şi filmului românesc trăieşte într-o singurătate devastatoare. Mai întâi, Alexandru, unicul fiu al Valeriei şi al lui Octavian Cotescu, a ales calea monahală. A decis să se călugărească, iar azi, la patruzeci şi şase de ani, trăieşte în Muntele Athos, departe de lume, familie şi tot ce a trăit în adolescenţă. N-a fost deloc un moment uşor pentru cei doi actori, să stea neputincioşi în faţa dorinţei unicului fiu de a-şi dedica viaţa lui Dumnezeu.

La câţiva ani după, în 1985, Valeria a mai primit o lovitură. Octavian Cotescu, pe atunci decanul Institutului de Teatru şi Film din Bucureşti, avea să se stingă din viaţă, iar ea a rămas singură. Doar ea, amintirile şi teatrul, pe care l-a slujit o viaţă, până aproape de curând când, la şaptezeci şi cinci de ani, dărâmată de boală, singurătate şi neajunsuri, a decis să se retragă de pe scenă, pentru o perioadă măcar..

ARTICOLE SIMILARE

ANGELINA si BRAD PITT …chiar se casatoresc! FOTO de la locul ceremoniei!

Omenirea va avea nevoie de 80% mai multă mâncare până la sfârșitul secolului

Andreea Damian

Milioane de femei din întreaga lume suferă din cauza pantofilor cu toc

realitatea

Philip Seymour Hoffman, detalii şocante despre modul în care a fost găsit mort!

MIOARA ROMAN se destăinuie! ADEVĂRATUL MOTIV pentru care a DIVORŢAT de PETRE ROMAN!

Cele mai banale motive pentru care ne îndrăgostim

Scrie un comentariu