Tabu
BEAUTY

Parfumuri de 5 stele la București

Da, există astfel de parfumuri și din fericire le poți găsi și în București, la Elysée Maison des Parfums, în exclusivitate pe piața românească. Considerat de către celebra revistă Vogue ca fiind autorul celui mai important ghid din lumea parfumurilor – Perfumes: The Guide, Luca Turin este recunoscut drept cea mai autoritară voce în materie de arome.

Un adevărat Guide Michelin al parfumurilor, „Perfumes: The Guide” a fost publicat pentru prima oară în 1992, în franceză, pentru ca mai apoi, să devină o publicație așteptată în fiecare an, de către cunoscători și nu numai. Două dintre cele trei “Parfumuri de 5 stele” prezentate de noua ediție a celebrului ghid sunt ultima apariție a casei Amouage – parfumul UBAR for Woman, lansat de curând și în România, și nu mai puțin celebra creație a casei de parfumuri exclusiviste Montale – Oud Cuir d’Arabie, ambele aflate în portofoliul Elysée.

UBAR for Woman by Amouage este un parfum sofisticat și mistic inspirat de redescoperirea, în 1992, în sudul Omanului, ca urmare a unei fotografii întâmplătoare realizate de naveta spațială Challenger, a vechiului și legendarului oraș arab Ubar, supranumit de către Lawrence al Arabiei “Atlantida Nisipurilor”. Noul parfum încearcă să recreeze misterul și splendoarea faimosului oraș arab, în timp ce ambalajul de sticlă se aseamănă cu imaginea unui oraș care se ridică dintre nisipuri.

Oud Cuir d’Arabie by Montale este probabil cea mai curajoasă și profundă aromă din întreaga gamă Oud a casei Montale. Combină arome de tutun, piele uscată oud și mesteacăn, într-un amestec puternic și tăios care se rafinează, odată cu trecerea timpului, rămânând însă foarte intens. Parfum unisex Oud Cuir d’Arabie este o combinație picantă, cu puternice nuanțe animalice date de aroma distinctă de piele.

Elysée Maison des Parfums, Piața Lahovari, Strada Tache Ionescu 29.

ARTICOLE SIMILARE

Alimentatia de sarbatori – ce sa faci ca sa nu te ingrasi

Cristina Spatar dezvaluie programul de exercitii fizice care a ajutat-o sa slabeasca

Elena Gheorghe dezvaluie cum se mentine in forma

9 sfaturi să rămâi superbă în ciuda căldurii

Andreea Damian

Cine este tânăra profesoară care va reprezenta România la Miss World 2024, în India

Andreea Damian

Doi barbati sexy le propun barbatilor sa se machieze. Afla cine?

Scrie un comentariu