Tabu
CULTURE

Thomas Doyle face niste diorame incantatoare?

Thomas Doyle este un artist care a absolvit departamentul de arta al Humboldt State University din California, in 2000. A primit cateva premii si burse, a avut cateva expozitii. Pana aici, nimic special.

Numai ca munca lui Doyle inseamna povesti fascinate ilustrate prin intermediul unor diorame minuscule. Miniaturile lui Doyle surprind momente cu care este greu sa nu rezonezi. Micile sculpturi, inchise de cele mai multe ori in recipiente de sticla, sunt emotionante tocmai prin calitatea lor de a distorsiona realitatea si prin faptul ca ilustreaza momente specifice – te uiti la ele ca si cum ti-ai vedea amintirile printr-o lentila.

Doyle a declarat (pentru Art Nouveau Magazine), ca pasiunea lui pentru miniaturi a plecat de la figurinele cu eroi din copilarie si de la vizitele la muzeu pe care le facea impreuna cu mama lui, pe cand era doar un baietel. Dupa ca au trecut anii, cand a terminat studiile de pictura si printuri, si-a dat seama ca este limitat de aceste mijloace de exprimare, si a inceput sa faca modele, ca atunci cand era copil. A dedicat o serie intreaga de lucrari copilariei, de aceea casele si viata de familie sunt centrale in dioramele din seria Distillation. Casele devin membrii ai familiei cu drepturi depline si sticla care le protejeaza pare sa opreasca timpul si sa inghete momentul capturat inauntru. Artistul a avut un moment de recunoastere cand New York Times i-a comandat o sculptura pe care a pus-o pe coperta – un peisaj urban, de data aceasta. Celelalte doua serii ale lui Doyle, Reclamations si Bearings, vorbesc despre dragostea romantica: fie ca e vorba de reuniuni dupa situatii imposibile, fie ca e vorba despre izolare, ce e frumos la ele este ca pot sa captureze momente credibile si sa transmita emotie reala.

Doyle a mai povestit cum il inspira istoria si ca citeste multa nonfictiune, si incearca sa transpuna in lucrari paradoxurile, anecdotele, absurditatea si hazardul pe care le intalneste in lecturi. In prezent, lucreaza o serie de sculpturi mai mari, si tocmai si-a cumparat o casa, ceea ce s-ar putea sa ii influenteze universul casnic din seria Distillation. Iar noi abia asteptam sa vedem cum.. 

ARTICOLE SIMILARE

Cărțile anului 2023 alese de Goodreads, publicate la o editură din România

Andreea Damian

UNTOLD, în top 10 cele mai mari festivaluri din lume

Andreea Damian

CEO-ul Google susține reglementarea Inteligenței Artificiale pentru a limita „consecințele negative”

realitatea

Angajații din muzeele și bibliotecile publice intră în grevă japoneză

Tabu Tabu

Celebritati nascute pe 11 martie!

realitatea

CHA CHA LITIX! Episodul 106. De ce antivacciniștii din Transilvania au devenit brusc mai optimiști

Andreea Damian

Scrie un comentariu