Tabu
HEALTHSlider

De ce pacientele cu infarct trebuie să fie tratate de medici femei

Medicii femei cresc şansele de supravieţuire ale pacientelor cu infarct, este concluzia la care a ajuns un grup de cercetători din Statele Unite. Aceștia au colectat datele de la 580.000 de cazuri de infarct din Florida, pe care le-a analizat pe durat a 19 ani, între 1991 și 2010. Din această analiză rezultă că pacientele tratate de medici bărbați au probabilităţi mai mici de supravieţuire – cu 1% – decât bolnavii de ambele sexe trataţi de medici femei.

„Aceste rezultate sugerează un motiv care explică inegalitatea de gen în decesele provocate de infarct: majoritatea medicilor sunt bărbaţi iar doctorii par să aibă mai multe probleme când tratează paciente de sex feminin“, subliniază dr. Seth Carnahan, de la Washington University, St Louis,unul dintre autorii principali ai studiului.

Totuşi, indicele de mortalitate a pacientelor îngrijite de medici bărbaţi se reduce pe măsură ce acesta a tratat anterior mai multe femei. Studiul relevă necesitatea angajării mai multor femei la unităţile de primiri urgenţe, chiar dacă infarctul este considerat în principal o afecţiune masculină. O explicaţie ar putea fi și faptul că medicii femei dau dovadă de o mai mare abilitate în tratarea bolnavelor de inimă.

Cercetătorii susțin că diferența ar putea fi determinată de capacitatea doctorilor de a înțelege mai bine femeile și de modul în care simptomele infarctului ar putea să fie diferite față de cele ale bărbaților, precum și de capacitatea de a comunica cu pacienții de sex feminin. Astfel, pacientele tind să fie mai greu de diagnosticat şi mai dificil de tratat de medici bărbaţi. Simptomele atacului de cord pot fi diferite pentru bărbați și femei. Unele semne mai puțin cunoscute includ durerea maxilarului, dureri de spate, disconfort în ambele brațe (nu doar la stânga) și greață.

Boala cardiacă este ucigașul cu numărul 1, în rândul femeilor și al bărbaților, deopotrivă, în Statele Unite. Dar este fatală pentru un număr mai mare de femei – 26% dintre femeile peste 45 de ani mor după un an de la un infarct, comparativ cu 19% dintre bărbați, potrivit Asociației Americane de Cardiologie.

Conform statisticilor, în România, numărul de cazuri de infarct miocardic este de aproximativ 20.000 pe an, jumătate dintre pacienții care experimentează un infarct ajungând la deces.

Simptomele resimțite la nivelul pieptului apar de regulă în cazul bărbaților, dar se pot manifesta și la femei: presiune, senzație de apăsare și durere în centrul pieptului, care poate difuza spre gât, umăr sau braț; disconfort la nivelul pieptului, însoțit de slăbiciune, senzație de leșin, transpirație, greață, dificultăți respiratorii – respirație foarte scurtă.

Studiile evidențiază faptul că primul simptom căutat de medicii de la Urgență atunci când se bănuiește un infarct îl reprezintă durerea în piept. Foarte puțini medici verifică existența altor simptome, mult mai comune în cazul femeilor.

Conform specialiștilor, cele mai comune simptome ale infarctului la femei sunt:

  • dificultăți respiratorii – respirație scurtă (în 57,9% dintre cazuri);
  • slăbiciune (în 54.8% dintre cazuri);
  • oboseală neobișnuită (în 42,9% dintre cazuri);
  • greață;
  • amețeală;
  • disconfort în partea inferioară a pieptului;
  • presiune sau disconfort în partea superioara a abdomenului;
  • durere de spate.

 

ARTICOLE SIMILARE

Celebritati nascute pe 27 iulie!

realitatea

Cum să repari o unghie ruptă fără să o tai. 4 trucuri istețe!

Andreea Damian

EPIDEMIE de RUJEOLĂ în România. Cum te poți proteja de această afecțiune contagioasă

Andreea Damian

Motivul pentru care Ianca, fiica lui Răzvan Simion, dă BAC-ul de două ori

Andreea Damian

Cleopatra Stratan, o nouă surpriză pentru fanii rețelelor de socializare

Tabu Tabu

Kim Kardashian și-a botezat copiii în Armenia

Andreea Damian

Scrie un comentariu