Tabu
HobbySlider

4 pisicuțe melomane au fost spectatorii neașteptați ai unui cântăreț de stradă

Bărbatul cu chitara care cânta pe stradă a fost ignorat de toată lumea, apoi 4 pisici au venit să-și arate sprijinul și atmosfera s-a schimbat.

Unii oameni așteaptă mereu o ocazie pentru a-și demonstra talentul și participă la emisiuni de profil în care-și măsoară talentul, alți oameni nu reușesc să se impună pe piața muzicală și rămân poate chiar și toată viața interpreți de stradă. Inutil să spunem că viața ca interpret de stradă nu este toată alcătuită doar din distracție și joacă. Te lupți cu frigul, uneori cu căldura, îți împărtășești talentul zi și noapte cu lumea întreagă și de cele mai multe ori refuzul oamenilor de a te asculta sau efectiv, faptul că te ignoră, pot fi destul de dureroase. Însă fac parte din munca de zi cu zi. Și pentru acest artist de stradă malayez lucrurile păreau destul de clare și ziua destul de nefericită după ce cântase ore întregi doar pentru a fi complet ignorat de trecători.

Deși nimeni cu două picioare nu s-a oprit să-l asculte și să-l încurajeze, într-un final el a reușit să atragă atenția unui grup de iubitori de muzică mai puțin obișnuiți. În timp ce cânta, patru pui de pisică de aproximativ trei luni s-au apropiat, s-au așezat în fața lui și l-au ascultat și urmărit cântând la chitara.

Micul grup format din patru pisici a fost pătruns de versuri și muzică și prezent până la finalul piesei. Deși cei patru pisoi au fost o audiență neașteptată, interpretul a dus cântecul, prelucrare după Uno tranquillo al lui Riccardo Del Turco, până la capăt.

ARTICOLE SIMILARE

Trucuri DIY pe care orice femeie trebuie să le știe. Cât sunt de folositoare!

Andreea Damian

Obiceiuri de păstrat și după ieșirea din izolare

Andreea Damian

Când revine Adela Popescu în televiziune

Andreea Damian

Scarlett Johansson, cel mai bine plătită actriță de la Hollywood

Andreea Damian

Despre Cioran ⎢ Gabriel Liiceanu în dialog cu Vlad Zografi

Ciocîrlan

O pădure cât un teren de fotbal a dispărut în fiecare secundă din 2017, România taie copaci în disperare

Dora Constantinovici

Scrie un comentariu