Tabu
HobbyLIFESTYLESlider

Obiceiuri de păstrat și după ieșirea din izolare

Viața în izolare a fost un exercițiu de răbdare, dar pentru unii au fost recompense care merită păstrate și în „noul normal”. Întâlnirile cu prietenii și familia, dar și călătoriile în țară sunt din nou permise; parcurile s-au redeschis, la fel și terasele.

La începutul izolării, ni sa spus că vom mânca încontinuu; și ni s-a spus – de multe ori – că viața în casă ne va oferi timp să reflectăm. Deși izolarea nu a fost pozitivă sau plăcută pentru mulți, a dus la unele descoperiri și redescoperiri. Iată câteva obiceiuri din izolare pe care ar fi bine să le păstrăm în continuare.

Club de muzică

E la fel ca un club de carte, dar în loc să citești ceva, ideea e să asculții împreună cu alții un album muzical și să discutați despre piesele voastre preferate și ce mai puțin preferate, să împărtășiți impresii dar și bârfe despre artist.

Grădinăritul, o plăcere

Cele două luni de izolare socială şi restricţii de circulaţie au stimulat anumite activităţi, atât din punct de vedere al nevoii de a compensa lipsa de mişcare şi preocupare, cât şi ca soluţie pentru lungile ore ale zilei. Grădinăritul a căpătat noi valenţe, datorită timpului disponibil.

Mese mai dese în familie

În izolare mulți ne-am dat seama cât de mult ne lipsesc reuniunile de familie. Pandemia poate fi pretextul ideal pentru a ne regăsi cu verișorii cu care ne-am petrecut copilăria la bunici.

O nouă rutină a curățeniei

Înainte de izolare, curățenia în casă era obositoare. În izolare a devenit o oază de relaxare. Cumva, întinsul rufelor ar putea devenit momentul „Covid-zen”.

Cursuri online

Izolarea ne-a arătat că perfecționarea profesională se poate face și online. Ne referim binențeles la cursurile de formare profesională: make-up artist, hairstilist, etc.

Detoxifierea digitală

La un moment dat multe persoane s-au rupt de tot ceea ce înseamnă socializare şi comunicare în mediul virtual. De ce? Pentru că au observat ce efect perturbator îl are accesarea Facebook, de exemplu, vizavi de conectarea cu familia. Ba mai mult decât atât, uneori conectarea excesivă la Facebook şi alte rețele sociale începuse să aibă un efect perturbator asupra activităţii profesionale și asupra psihicului.

Redescoperirea plăcerii pentru lectură

Una dintre bucuriile mele din blocare este redescoperirea plăcerii pentru lectură. Cititul este important, deoarece reduce stresul și depresia. Cititul este o formă de entertainment ieftină, portabilă și ușor de manevrat.

Spălatul frecvent al mâinilor

Spălatul frecvent pe mâini este una dintre cele mai eficiente și mai simple metode prin care poți evita îmbolnăvirea și răspândirea bolilor.

ARTICOLE SIMILARE

Anamaria Ferentz l-a întâlnit pe Klaus Iohannis la San Francisco. Cum s-a fotografiat cu președintele

Andreea Damian

Mihai Petre şi-a desfiinţat soţia la «Dansez»: «Eu ştiu mai bine»

Noua Zeelandă a câștigat respectul mondial pentru că va reduce emisiile de carbon la zero până în 2050

realitatea

Iulia Albu o face praf pe Bianca! “Persoanele ca ea vand SEX!”

8 adevăruri ciudate despre lenjeria intimă

Andreea Damian

Cel mai frumos magazin DIN LUME este in… Bucuresti, pe Calea Victoriei!

Scrie un comentariu