Tabu
CULTUREFASHIONSlider

O fetiță în vârstă de 4 ani, cu sindromul Down, a topit inimile tuturor la o prezentare de modă

Mama Francescăi Rausi a spus că speră că apariția fiicei sale pe podium va atrage atenția asupra sindromului Down.

Fetița de patru ani din Malta a adus zâmbete pe fețele spectatorilor la o prezentare recentă de modă – dar niciunul nu a fost mai larg decât cel care i-a aprținut chiar ei. Francesca Rausi, care are sindromul Down, a pășit plină de bucurie pe podium alături de peste 20 de alte modele cu vârste cuprinse între patru și 24 de ani. „Francesca este model de când era încă foarte mică”, a declarat mama fetei, Michelle Rausi. „Îi place foarte mult și a fost primul copil mic din Malta care a participat la o competiție de modelling și a câștigat titlul de model de top junior.” Michelle a spus că fiica ei ar dori să devină un model profesionist într-o bună zi și că speră că Francesca va atrage prin cariera sa viitoare o mai bună conștientizarea cu privire la sindromul Down.

Deși Francesca are doar patru ani, recenta sa plimbare la evenimentul caritabil a fost a cincea în cadrul unui spectacol. Mama ei a declarat că Francesca se simte „foarte confortabil” pe podium și concurează și în viitoarea ediție a festivalului de Crăciun pentru titlul de cel mai bun model copil. Francesca a câștigat deja premiul „Cel mai bun model Super Junior” la competiția Miss Junior Malta.

Francesca are și de unde să învețe să fie un model bun – în cea mai recentă apariție, a împărtășit scena cu modelul australian Madeline Stuart, în vârstă de 23 de ani, cunoscută drept primul model cu sindromul Down care defilează. „Scopul nostru este să creăm o incluziune reală, încercând să implicăm toate diferitele dizabilități prin spargerea barierelor mentale ale celor care văd dizabilitatea ca o limită”, a declarat organizatoarea prezentării de modă, Tiziana Randisi.

 

ARTICOLE SIMILARE

Trucuri rapide care te vor ajuta să alegi hainele potrivite în magazin

Andreea Damian

Cat costa cea mai scumpa rochie din lume și din ce materiale este fabricată?

Tabu Tabu

Sărbătoritul zilei

realitatea

Locuri magice in Bucuresti – episodul 6

realitatea

Salma Hayek e divină în costum de baie și fără machiaj la 51 de ani

Andreea Damian

Netflix lansează un magazin care vinde piesele iconice din serialul „Emily in Paris”

Andreea Damian

Scrie un comentariu