Tabu
PEOPLE

Cum arată interiorul casei de 350.000 de mii euro a lui Smiley!

Unul dintre cei mai îndrăgiți soliști de la noi a ajuns la performanță de a avea propriul studio de înregistrări în Republica dar și o casă superbă în Cernica. Smiley sau Tiberiu Andrei Maria, căci despre ele e vorba, traiesete o poveste de dragoste cu Gina Pistol cu care se iubește într-un decor de vis.

smiley acasa
smiley acasa

Avem imagini din casă în care Smiley și Gina Pistol își trăiesc iubirea. Casă se află într-un cartier select din Cernica unde mai locuiesc și alte vedete de top care și-au construit case luxoase. Despre casă lui Smiley, în valoare de 350.000 de euro, s-a vorbit mult mai ales că a fost urmărit pînă în poartă de fotografi. Iată că arhitecții care s-au ocupat de locuința au câteva imagini din interiorul casei de două etaje. Dintr-o casă monotonă, designerii au creat un spațiu de locuit al contrastelor.

casa smiley
casa smiley

Casă are gard de peste doi metri înălţime și abia se poate vedea peste acesta. Interiorul casei este deosebit și Smiley l-a mobilat așa cum și-a dorit. În timp ce camerele cu pereţii vopsiţi în alb şi bleu dau interiorului un aer mediteranean, faţada casei pare destul de mohorâtă. De când e cu Gina, s-ar părea că această i-a dat niște sugestii. Solistul a tocmit muncitori care s-au apucat de zugrăvit şi montat pavele.

livingul lui smiley
livingul lui smiley

Gardul care până mai ieri era făcut din fier forjat, placat cu policarbonat, este acum “îmbrăcat” într-un înveliş multicolor, care te duce cu gândul la staţiunile greceşti. Elemente cu alb şi albastru se regăsesc şi pe faţada casei, deasupra ferestrelor. Cei doi se simt în al nouălea aer în locuința transformată și le place să petreacă timp doar ei în spațiul transformat pentru ei.

ARTICOLE SIMILARE

Scandalul Reghe-Prodanca. Prima imagine cu iubita însărcinată

Andreea Damian

Mihai Petre și-a închis afacerea pe care o avea din cauza coronavirusului

Tabu Tabu

N-ai să crezi ce tatuaje speciale și-a făcut Alina Pușcaș

Tabu Tabu

Dana Rogoz a făcut furori pe covorul roșu de la Cannes, într-o rochie spectaculoasă. „E un vis ce trăiesc!”

Andreea Damian

Andreea Marin a ajuns la greutatea pe care o avea în liceu. Cum arată vedeta acum

Andreea Damian

Lili Sandu a devenit mamă luni seara, mai devreme decât se aștepta

Tabu Tabu

Scrie un comentariu