Tabu
BEAUTY

Claudia Preduca a ajuns în atenția celebrei Oprah prin machiajele sale

Este din Craiova, are 20 de ani, este pasionată de make-up și de Tik Tok, unde realizează cele mai tari machiaje. Datorită pasiunii sale pentru acestea a fost contactată de revista lui Oprah care i-a folosit câteva din fotografiile ei cu machiaje profesioniste. Am luat și noi legătură cu Claudia Preduca pe rețelele de socializare și am aflat mai multe amănunte despre ea.

claudia preduca a realizat un altfel de machiaj
claudia preduca a realizat un altfel de machiaj

Tânăra s-a născut în Craiova, pe 11 octombrie 1999 și are 20 de ani. Este studentă la facultatea de Psihologie UVT din Timișoara și ne-a spus “că în mare parte pasiunea mea pentru machiaj am descoperit-o încă de la o vârstă fragedă, mai exact 12 ani, mă uităm foarte mult pe YouTube la videoclipuri cu tutoriale sau unboxinguri și mereu am fost atrasă de ideea asta că fața mea poate fi “pânză” să spun așa, pe care eu pot desena”.

fotografia cu care a aparut in revista oprah
fotografia cu care a aparut in revista oprah

Așa a început să facă machiaje pe care le postează pe Tik Tok și instagram. Iar de acolo a fost remarcată de revista lui Oprah, care i-a solicitat câteva imagini pentru a fi publicate pe site-u www.oprahmag.com la un articol despre machiaje ideale pentru Halooween. “Inițial, când am fost contactată și întrebată dacă îmi dau acordul să apar în acel articol din OprahMag, nu am crezut, sincer că este adevărat, mă gândeam că ori este vreo înșelătorie, ori este o revistă mult mai mică, dar am zis că până la urmă nu am nimic de pierdut și am acceptat.

claudia preduca machiaj
claudia preduca machiaj

În general pasiunile mele se învârt în jurul aceluiași domeniu, și anume cel de beauty, îmi place foarte mult să am grijă și de tenul meu, sunt foarte pasionată și de skin care, de haine, accesorii, etc”, ne-a povestit tânăra pe care o puteți găsi pe tik tok sau instagram după numele ei. La final va spunem că un astfel de machiaj durează între 4-5 ore, chiar dacă se șterge foarte repede.

ARTICOLE SIMILARE

Greșeala pe care o facem atunci când ne aplicăm cremele și care limitează beneficiile acestora

Andreea Damian

Astenie de primăvară? – 10 moduri prin care să-ți recapeți energia

Părul tău vara – Top Do’s & Don’ts

Victoria Beckham a lansat primul produs pentru îngrijirea pielii

Andreea Damian

Cele mai bune sfaturi pentru îngrijirea mâinilor în sezonul rece

Andreea Damian

„Miss AI”: primul concurs de frumusețe din lume cu femei generate de computer

Andreea Damian

Scrie un comentariu