Tabu
CULTURESlider

Gala premiilor Oscar 2021 va avea loc cu prezență fizică

Academia Americană de Film care decernează premiile Oscar intenţionează ca viitoarea gală din 2021 să fie un eveniment cu prezenţă fizică, transmis în direct la televiziune, potrivit revistei Variety.

Academia și-a mutat gala cu două luni, până pe 25 aprilie 2021. Surse din cadrul premiilor Oscar spun că, împingând ceremonia de premiere, Academia spera că cinematografele vor fi deschise din nou în primăvară, permițând astfel să concureze mai multe filme.

Organizatorii galei preferă o variantă similară formatului tradiţional, cu invitaţi reuniţi într-o sală de teatru, astfel încât studiază posibilităţile de a reduce numărul participanţilor.

Există încă întrebări cu privire la exact câte persoane vor fi permise în Teatrul Dolby din Los Angeles, care are o capacitate de 3.400 de locuri, unde are loc în mod tradițional ceremonia.

„Oscarurile se vor desfăşura cu prezenţă fizică”, a asigurat un reprezentant citat de Variety.

De asemenea, un publicist a confirmat faptul că, în urmă cu câteva zile, mai mulţi reprezentanţi ai organizatorilor galei au vizitat legendarul Dolby Theatre din Hollywood, sediul obişnuit al premiilor, pentru a examina „multiplele opţiuni”.

Nu este clar ce protocoale de siguranță vor fi introduse pentru ceremonie.

ARTICOLE SIMILARE

12 propuneri de make-up pentru petrecerile de sărbători

Andreea Damian

Delia, dezvăluiri uluitoare despre abuzurile din liceu: „Nu mai pot tolera glumele sexuale”

Andreea Damian

Băuturile fermentate, noul elixir al tinereții

Andreea Damian

Regizorul român aflat în juriul Festivalului de Film de la Veneția

Andreea Damian

Andra, criticată aspru de internauți: „O să ajungi precum Gabriela Cristea”. Cine i-a sărit în apărare

Andreea Damian

Cât costă nunta Prințului Harry cu Meghan Markle. E o sumă exorbitantă!

Andreea Damian

Scrie un comentariu