Tabu
CULTURESlider

Regizorul român aflat în juriul Festivalului de Film de la Veneția

Regizorul Cristi Puiu este în juriul Festivalului de Film de la Veneția, prezidat de actrița Cate Blanchett. Organizatorii evenimentului care va avea loc între 2-12 septembrie au anunțat membrii juriului principal: Joanna Hogg, regizorul britanic al filmului „The Souvenir”, Christian Petzold, regizorul german al filmului „Undine”, regizorul austriac al „The Lodge”, Veronika Franz, scriitorul italian Nicola Lagioia și actrița Ludivine Sagnie cunoscută din „The New Pope” și „The Young Pope”, alături de Cristi Puiu, vor decide premiile competitiției principale a festivalului.

Festivalul de Film de la Veneția are pentru cea de-a 77-a ediție patru jurii diferite, pentru categoriile Venezia 77 – cea mai importantă categorie, Orizzonti, „Luigi De Laurentiis” Venice Award for Best Debut Film și Venice Virtual Reality. Juriul de la Venezia 77 va acorda următoarele premii oficiale pentru lungmetrajele din competiție: Leul de Aur pentru cel mai bun film, Leul de argint – Marele premiu al juriului, Leul de argint pentru cel mai bun regizor, Coppa Volpi pentru cel mai bun actor, Coppa Volpi pentru cea mai buna actriță, Premiul pentru cel mai bun scenariu, Premiul special al juriului Premiul „Marcello Mastroianni” pentru cel mai bun nou actor sau tânără actriță.

Lista completă a filmelor care vor fi în categoria Venezia 77

In Between Dying, Hilal Baydarov
Le Sorelle Macaluso, Emma Dante
The World to Come, Mona Fastvold
Nuevo Orden, Michel Franco
Lovers, Nicole Garcia
Laila In Haifa, Amos Gitai
Dear Comrades, Andrei Konchalovsky
Wife of a Spy, Kiyoshi Kurosawa
Sun Children, Majid Majidi
Pieces of a Woman, Kornel Mundruczo
Miss Marx, Susanna Nicchiarelli
Padrenostro, Claudio Noce
Notturno, Gianfranco Rosi
Never Gonna Snow Again, Malgorzata Szumowska
The Disciple, Chaitanya Tamhane
And Tomorrow the Entire World, Julia Von Heinz
Quo Vadis, Aida? Jasmila Zbanic
Nomadland, Chloe Zhao

Cristi Puiu a fost în juriu și la Cannes

În 2007, Cristi Puiu a fost membru al juriului în Festivalul de film de la Cannes, secțiunea un Certain Regard pe care o câștigase cu doi ani înainte cu „Moartea Domnului Lăzărescu”. Puiu, poate cel mai autentic în ideea de cinema de autor dintre regizorii români ai Noului Val, a mai avut la Cannes alte două filme – „Sierranevada” în 2016, „Aurora” în 2010. Tot în 2010 a fost președintele juriului Festivalului de film de la Sarajevo. Anul acesta, Cristi Puiu a câștigat premiul pentru cel mai bun regizor la Festivalul de film de la Berlin, într-o nouă secțiune –Encounters – creată special pentru a putea proiecta noul său film, Malmkrog, care va putea fi văzut în România, pe 5 august la TIFF la Cluj.

ARTICOLE SIMILARE

Cinci pași simpli pentru un somn mai profund

Andreea Damian

Noutăți de ultimă oră despre nașterea lui Kate Middleton. Ce a anunțat Palatul

Andreea Damian

BANICA in juriul X-FACTOR …Iata pe cine inlocuieste! Ce alte vedete PRO se pregatesc sa semneze cu Antena!!!SMILEY? BARTOS?

realitatea

Anda Adam, mesaj pentru cârcotașii care o fac grasă: „Ascultă și bagă la cap”

Andreea Damian

Microneedling, secretul starurilor de la Hollywood. Ce efecte are asupra pielii?

Andreea Damian

Sărbătoritul zilei

realitatea

Scrie un comentariu