Tabu
FASHIONSlider

Chanel ⎢ Primele fotografii cu Charlotte Casiraghi

Noua ambasadoare a casei Chanel, Charlotte Casiraghi, va apărea într-o campanie de modă, fotografiată în fosta reședință a creatorului Karl Lagerfeld. 

La începutul acestui an, Charlotte Casiraghi, o apropiată a casei de modă franceze încă din copilărie, se alătură marii familii a ambasadoarelor Chanel. 

În curând, ea va dezvălui mai multe detalii despre „Întâlnirile literare din rue Cambon”, un proiect realizat în parteneriat cu marca de lux, care răspunde marii sale pasiuni pentru literatură și poezie, pe care a hrănit-o încă din adolescență și care a dat naștere Întâlnirilor Filosofice de la Monaco. 

De această dată, o regăsim pe fiica prințesei de Hanovre în rolul unei ambasadoare a casei Chanel, care ne devoalează primele imagini ale campaniei de primăvară-vară 2021. 

Fotografiile au fost realizate de cuplul de fotografi de modă Inez van Lamsweerde și Vinoodh Matadin. În acestea, Charlotte Casiraghi, tânăra femeie de 34 de ani, apare în diverse ipostaze care surprind atmosfera de la malul mării. 

O descoperim fie îmbrăcată într-un costum tweed în fosta rezidență a lui Karl Lagerfeld, fie într-o noapte cu lună plină, într-o ținută inspirată de anii ’80 sau chiar alungită pe un șezlong, la marginea piscinei, într-o rochie estivală cu dungi orizontale. 

Charlotte Casiraghi in Chanel’s spring 2021 advertising campaign.

Odată cu 26 ianuarie, ziua lansării clubului literar Chanel, vom avea ocazia să participăm, prin intermediul platformelor online ale casei, la întâlniri și conversații lunare în care autoare și actrițe, dar și prietene apropiate ale casei se vor reuni pentru a-și împărtăși ideile despre scrierile lor și ale altor figuri literare istorice sau contemporane. Prima întâlnire va avea loc în saloanele Chanel din Strada Cambon 31. 

ARTICOLE SIMILARE

Ce au în comun oamenii fericiți?

Andreea Damian

Madonna, linia Material Girl, din august, la Macy-™s

realitatea

Dezastru financiar la H&M. Ce se întâmplă cu al doilea cel mai mare retailer de îmbrăcăminte

Andreea Damian

Vedete nascute pe 23 august!

realitatea

Lady Gaga a explicat de ce Bradley Cooper i-a interzis să se machieze în A Star is Born

Andreea Damian

Tehnologia ne face să ne simțim mizerabil. Dar putem schimba asta, acum!

Andreea Damian

Scrie un comentariu