Tabu
lifestyle

Madonna are un nou iubit tănăr – FOTO

În acest moment toate indiciile arată că Madonna a uitat de Jesus Luz, dar s-a orientat spre un nou iubit care are cam aceeași vârstă, adică undeva pe la douăzeci de ani. Acesta se numește Brahim Zaibat și este unul dintre dansatorii din trupa ei. Madonna și Brahim au fost văzuți de mai multe ori împreună, iar de curând cei doi chiar s-au sărutat în public.

"Incidentul" a avut loc într-un club din New York. Un martor a povestit cu lux de amănunte cum s-a întâmplat totul: "Cei doi au venit în club ținându-se de mână. Au intrat, iar Madonna a dansat cam o oră după care a mers și s-a așezat lângă tânărul cu care venise. Apoi au început să se îmbrățișeze, să se mângăie și să se sărute de față cu toată lumea!". Evident, la scurt timp după ce această informație a ajuns în presă o sursă apropiată Madonnei a declarat că cei doi sunt împreună de câteva luni bune, dar că Madonna nu a vrut să-și facă publică noua relație pentru că voia să își dea seama dacă este vorba despre ceva serios.

ARTICOLE SIMILARE

ANTONIA agatata de DEZBRACATU!

Cea mai mare rochie de mireasa din lume?

Adrian Mutu își va deschide un magazin vestimentar în Pitești

realitatea

Jocuri amuzante la plajă

realitatea

Cointreaupolitan Show by Dita Von Teese

realitatea

Kate Moss : “Sunt mamă în fiecare zi-

realitatea

Scrie un comentariu