Tabu
lifestyle

Marius Bodochi A PIERDUT TOTUL in incendiul mistuitor de la Glina

Incendiul devastator ce a avut loc ieri, la un complex rezidenţial din Comuna Glina, a făcut victime şI în rândul vedetelor.

Un foc mistuitor a cuprins în totalitate ultimul etaj al unui bloc situat într-un cartier rezidenţial, multe dintreb familii rămânând, practic, pe drumuri. Reporterii CANCAN au aflat că, printre ghinionişti, s-a aflat şI actorul Marius Bodochi, care avea un apartament, la mansardă. Actorul şI vecinii lui s-au văzut neputincioşi în faţa flăcărilor care au acaparat totul, văzând cu ochii, Bodochi pierzând mare parte din agoniseasla de-o viaţă. Potrivit vecinilor care au încercat să-l ajute să mai salveze câteva ceva, se pare că actorului i-au ars toţi banii pe care-i avea în casă, dar şI toată aparatura electrocasnică.
În acelaşi complez rezidenţial locuiesc şI actorul Florin Zamfirescu şI acordeonistul Vali Crăciunescu, dar se pare că locuinţele lor nu au fost afectate.

ARTICOLE SIMILARE

Mama lui Gabourey Sidibe cântă la metrou

realitatea

MUST SEE: Veneția

realitatea

CULINAR TABU: Hummus cu rodii

realitatea

Anne Hathaway este Catwoman

Topul celor mai stilați copii de vedete

realitatea

Cum arata sora Elenei Gheorghe, gravida in 7 luni!

Scrie un comentariu