Tabu
CULTURE

Calendar popular (I): sărbători şi tradiţii în luna decembrie!

Luna decembrie se mai numeşte şi Undrea, Indrea, Luna lui Andrei sau Luna lui Cojoc. 

3-6 decembrie – Bubatul, Buburuza, Îmbărburatul copiilor. Aceste zile sunt ţinute de teama vărsatului de vânt – una dintre bolile temute ale copilăriei. Mamele ung fruntea, pipetul, spatele şi mâinile copiilor cu miere sau dovleac copt, după care îi spală cu apă în care au ţinut o icoană.

4 decembrie – E ziua Sf. Varvara, sfânta la care se roagă minerii ca să nu aibă necazuri în mină.

6 Decembrie – Sf. Nicolae, Sân-Nicoară, Sf. Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei. În tradiţia populară importanţa creştină a sfântului Nicolae urmează după a Sfântului Arhanghel Mihail. Sf. Nicolae este protectorul copiilor, cărora le aduce cadouri. De asemenea, este protectorul celor care călătoresc pe mare, al văduvelor şi al fetelor orfane, pe care le ajută să se mărite. Se fac praznice şi sfeştanii în mori, pentru că, în folclor, se spune că dracii se ascund, în această zi, în morile de măcinat. Dacă Sf. Nicolae a venit pe un cal alb, dacă ninge adică, iarna va fi scurtă, iar dacă vine pe cal negru, atunci va fi lungă.

7 Decembrie –  Este ziua Sf. Filofteia, protectoarea fetelor şi a femeilor. Apără căminul, ajută familiile tinere şi pe femeile care au născut de curând. 

9 decembrie – Este ziua în care se ţine Anazacetenia, Zămislirea Sf. Fecioare de către Sf. Ana. Nu se lucrează în această zi. Se dau pomeni pentru morţi. Mai ales morarii ţin această sărbătoare de teama necazurilor şi pagubelor care se pot ivi.

Acest material a fost preluat din arhiva revistei “Bucătăria pentru toţi”. Mai multe detalii aici.

ARTICOLE SIMILARE

Farsa sexuala: ANDREEA MANTEA o seduce pe GABI CRISTEA!

Accesorii pentru o iarnă condimentată…

realitatea

Sărbătoritul zilei de 21 decembrie

realitatea

Black Eyed Peas, la Untold fără Fergie. will.i.am, hotărâre ce afectează trupa

Andreea Damian

Kiss, primul videoclip Aylin and The Lucky Charms feat. Alexandru Burcea

DE CE a demisionat ADRIAN SARBU? O ipoteza! CATI BANI pierde prin demisie!!!

Scrie un comentariu