Tabu
CULTUREWhat's hot

DE CE a demisionat ADRIAN SARBU? O ipoteza! CATI BANI pierde prin demisie!!!

16th FORUM 2000 conference: Tuesday October 23rd, 2012ADRIAN SÂRBU, Demisie cu semne de întrebare!

Demisia lui Adrian Sârbu ridică mai multe semne de  întrebare, în condițiile în care acesta își prelungise de curând pentru trei ani  contractul cu CME. Salariul lui Adrian Sârbu era de 1,8  milioane de dolari și prevedea bonusuri care ar fi putut ajunge la 100% din  salariu., scrie www.realitatea.net

Adrian Sârbu avea astfel asigurată funcția de președinte și  CEO al companiei până pe 31 decembrie 2016. În cazul în care CME ar fi dorit  încheierea contractului cu Adrian Sârbu înainte de această  dată, românul ar fi primit între 3,6 și 5,3 milioane de euro, potrivit clauzelor  de reziliere. Totodată, dacă CME ar fi rupt contractul mai devreme,  Adrian Sârbu ar fi fost numit șeful operațiunilor pe România  până în 2020, pentru un salariu de 900.000 de dolari anual.

În mod ciudat, Adrian Sârbu a ales însă să demisioneze, gest  care nu-i aduce niciun fel de compensații financiare din partea CME.

Motivul demisiei lui Adrian Sârbu? CME, pierderi importante în prima  jumătate a anului 2013

CME, compania mamă a Pro TV, a înregistrat în prima jumătate a anului 2013  venituri totale de 317,3 milioane de dolari, în scădere cu 61 de milioane față  de aceeași perioadă din 2012.

CME s-a afundat în pierderi nete de 150 de milioane de dolari, o  diferență notabilă față de ianuarie – iunie 2012, când compania avea pierderi de  doar 10,7 milioane de dolari. România este țara care a adus CME cele mai  mari venituri în 2013.

Citeste mai mult pe REALITATEA.NET: http://www.realitatea.net/adrian-sarbu_1252595.html#ixzz2cbR6xDQ2

ARTICOLE SIMILARE

Cei mai sexy fotbalisti de la Euro 2012

CHA CHA LITIX! Episodul 39. Cum să-ți iei Lamborghini cu bani de la guvern?

Andreea Damian

Celebritati nascute pe 23 iunie!

realitatea

MESAJUL egoist al lui Viorel Lis: “Sunt cel mai fericit, CĂ MOR O DATĂ CU OANA”

A AVUT LOC CEA DE-A TREIA EDITIE SPECIAL NIGHT OUT

Billie Marten: depresia m-a făcut să compun cel mai fericit cântec pop

realitatea

Scrie un comentariu