Anca îl țintuiește pe chelner cu ochii ei de copil care s-a înfruptat cu bomboane înainte de masă și comandă o apă plată, cu lămâie și umbreluță. „N-avem umbreluțe, dar pot să-ți aduc cu steguleț”, îi răspunde acesta fâstâcit. Anca acceptă chicotind. Așa e ea uneori: pisicoasă ca birmaneza ei Missy și persanul Bozo cu față de capac, fandosită ca madama desenată pe tricoul alb, răsfățată ca muzica Cats Love Dogs. Nu e întâmplător acel „baby”, din numele ei de scenă, Baby Swamy. La 26 de ani,
Anca Petcu e o femeie-copil, care visează lucruri mari și crede că viața e grea doar dacă vrei tu să fie. În Cats Love Dogs, trupa ei și a compozitorului Mihai Ogășanu, experimentează – cu vocea, cu personalitatea, cu machiajul și hainele. Cântă un mix electro-pop-dance, cu instrumental complex și versuri simple, pline de energie. „Piese Kinder”, îi place Ancăi să le spună. „Nu te aștepți să se schimbe ritmul și vocea și să se și potrivească. Sunt și pentru amatori și pentru cunoscătorii de muzică. Vreau acel sentiment pe care îl am când ascult un artist de mai multe ori și descopăr ceva de fiecare dată.” Anca n-are studii muzicale (a terminat Litere) și a făcut canto cu o moldoveancă studentă la Conservator, pentru că nu-i place stilul imprimat de școala românească de canto.
A ascultat multă muzică (acum e fascinată de Vanessa Paradis) și a fost atentă la tehnică, la stare. A căpătat siguranță, lejeritate și un stil care-i permite să țină un concert fără să fie apoi nevoie de pauze de o săptămână. Cu Mihai a început să lucreze în 2007, după ce plecase cu un rucsac în spate din Galați ca să facă muzică și trecuse prin studiourile mai multor compozitori (primul a fost Marius Moga, care pe atunci căuta voci pentru Wassabi). Anca își dorea să cânte muzică cu identitate, nu dictată de rețete. Mihai era și el sătul de vânătorii de hituri, așa că „am făcut ce-a vrut sufletul nostru.” „Zupper” a fost prima piesă cu care au ieșit în lume. A avut premiera în 2008 la un radio indie londonez, de unde a fost preluată de un DJ și exportată în Ibiza.
La noi a prins avânt mai greu: radiourile au ezitat s-o difuzeze, pentru că nu era nici underground, nici mainstream. „Dați-o”, le-a spus Anca, „nu decideți voi ce place și ce nu.” A mai auzit remarce de genul, „nu e de România”, sau „e pozitivă, e mișto, dar nu s-a mai auzit, lumea nu știe.” „Păi și să nu afle de undeva?”, s-a zburlit ea. Pe lângă sunete, Anca se joacă cu imaginea. În clipul „Zupper” joacă o roboțică umanizată care descoperă ce au uitat oamenii și poartă un brâu muncitoresc pentru unelte și cercei din CD-uri. De vestimentația ei se ocupă acum Kristina Dragomir, pe care o bombardează cu idei: pălării cu becuri, șuruburi de pus în păr, mâneci din folii protectoare. „Totul e construit din mine”, spune Anca, „elementele de imagine sunt extensii ale mele.” Nici acel „Swamy” din numele de scenă nu e întâmplător. Vine din sanscrită și înseamnă „cel care este stăpân pe destinul lui”. E convinsă că în timp, cu răbdare și muncă, va veni și notorietatea. Până atunci, poate glumi liniștită: „Eu sunt o vedetă, dar lumea încă n-a aflat.”
Pe Baby Swamy o puteți asculta AICI!